ASF a aprobat emisiunea de obligatiuni (PBK) la BVB, in valoare de 5 mil. euro - 26 noiembrie 2019
ASF a aprobat emisiunea de obligaţiuni Patria Bank la BVB în valoare de 5 mil. euro Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a aprobat listarea la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a obligaţiunilor subordonate, negarantate şi neconvertibile în euro emise de Patria Bank (simbol bursier PBK), în cadrul unui plasament privat desfăşurat la jumătatea lunii septembrie 2019, când banca a emis 10.000 de obligaţiuni, cu valoare nominală de 500 de euro pe unitate şi o dobândă anuală de 6,5%, iar nivelul subscrierilor totale atrase raportat la valoarea maximă a ofertei a fost de 169,8%. 'Emisiunea de obligaţiuni şi listarea acestora la bursă reprezintă paşi importanţi ce reiterează interesul băncii de a utiliza mecanisme de finanţare prin piaţa de capital (prin emisiuni de acţiuni şi obligaţiuni). Astfel, strategia de finanţare prin piaţa de capital va continua şi în viitor", spun reprezentanţii Patria Bank. Compania a înregistrat în primele nouă luni din 2019 venituri nete bancare de 127 mii. lei, echivalentul unei creşteri de 11,1% comparativ cu perioada similară a anului trecut, şi un profit de 5,8 mii. lei, faţă o pierdere de 19,8 mii. lei raportată în perioada ianuarie septembrie 2018. Acţionarul majoritar indirect al băncii este Emerging Europe Accession Fund - EEAF (83,2%), un fond de private equity ai cărui principali investitori sunt BERD (Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare), FEI (Fondul European de Investiţii, parte a Grupului Băncii Europene pentru Investiţii), DEG (Banca de Dezvoltare, parte a grupului bancar KFW) şi BSTDB (Banca de Dezvoltare a Regiunii Mării Negre). Instituţia financiară şi-a bugetat un profit net de 6,2 mii. lei în 2019, faţă de o pierdere de circa 266.000 de lei în anul precedent, şi venituri nete bancare în creştere cu 6%, la 169 mii. lei.