ASF a avizat absorbtia RCI de catre Raiffeisen Bank - 02 aprilie 2014

De la TradeVille.ro wiki

Autoritatea de Supraveghere Financiara (ASF) a avizat cererea de retragere a autorizatiei de functionare depusa de firma de brokeraj Raiffeisen Capital & Investment (RCI), ca urmare a fuziunii prin absorbtie cu Raiffeisen Bank. De acum inainte, Raiffeisen Bank va activa direct pe piata de capital, dupa modelul folosit si de alte banci precum BCR si BRD, care in trecut au avut divizii separate de brokeraj, dar pe care le-au internalizat. RCI este al treilea broker ca marime de la bursa din Bucuresti, cu tranzactii de 460 de milioane de lei intermediate in primele trei luni ale anului. La inceputul acestui an, RCI a castigat alaturi de Morgan Stanley contractul de intermediere a listarii Hidroelectrica, contract care a fost amanat avand in vedere ca Hidroelectrica a reintrat in insolventa. Anul trecut, RCI a facut parte din consortiul care a intermediat listarea Romgaz la bursa de la Bucuresti si la cea de la Londra, printr-o oferta publica de vanzare de actiuni care a strans 390 mil. euro de la investitori. Potrivit celor mai recente date disponibile, RCI a raportat in 2012 o pierdere neta de 2,9 milioane de lei.