ASF a avizat contractul Franklin Templeton de administrator al (FP) - 20 martie 2015
ASF a avizat contractul Franklin Templeton de administrator al Fondului Proprietatea (FP), aprobat de actionari in septembrie, dupa ce anul trecut institutia a acceptat doar partial un contract votat de actionari in aprilie si a cerut modificari, inclusiv in privinta comisioanelor. Consiliul autoritatii de Supraveghere Financiara (ASF) a aprobat in sedinta de miercuri "solicitarea Franklin Templeton Investment Management Ltd United Kingdom Sucursala Bucuresti de avizare a modificarilor intervenite in documentele avute in vedere la momentul inregistrarii S.C. Fondul Proprietatea S.A., respectiv contractul de administrare a investitiilor", se arata intr-un comunicat transmis joi de ASF. Actionarii Fondului Proprietatea au aprobat in septembrie din nou reinnoirea mandatului Franklin Templeton ca administrator pentru o perioada de doi ani incepand cu 30 septembrie, dupa ce contractul din luna aprilie care prelungea pe doi ani mandatul administratorului a fost avizat doar partial de ASF, care a cerut mai multe modificari. Mai multe dintre prevederile contractului aprobat in aprilie si pentru care ASF a cerut modificari au fost aprobate din nou de actionari in septembrie, la recomandarea administratorului Franklin Templeton, intrucat schimbarea lor nu a fost considerata justificata. Printre acestea se afla si cele legate de comisioanele pe care urmeaza sa le primeasca administratorul. Contractul prevede un comision suplimentar pentru Franklin Templeton, de 2% din distributiile totale realizate (cu exceptia dividendelor) pana pe 31 octombrie 2015 si, respectiv, de 1% din distributiile totale (cu exceptia dividendelor) efectuate dupa data de 1 noiembrie 2015. In contractul aprobat in septembrie a fost adaugata o clarificare referitoare la comisionul de distributie, care a fost mentionata expres pentru a evidentia intelegerea initiala ca aceste comisioane s-ar aplica incepand cu data de 30 septembrie 2014, chiar daca aceste modificari sunt avizate de ASF si intra in vigoare la un moment ulterior. Fondul Proprietatea este o societate de investitii de tip inchis, infiintata in 2005 pentru despagubirea persoanelor ale caror proprietati au fost confiscate abuziv de statul comunist si sunt imposibil de retrocedat in natura. Fondul Proprietatea a fost listat la Bursa de Valori Bucuresti in ianuarie 2011. La cotatia din inchiderea sedintei de joi, Fondul Proprietatea are o capitalizare de 10,23 miliarde de lei (2,3 miliarde de euro).