ASF trimite listarea (FP) la Londra in prelungiri - 19 noiembrie 2014

De la TradeVille.ro wiki

Proiectul de Regulament privind listarea pe o piata din alt stat membru, prin intermediul titlurilor de interes, a actiunilor admise la tranzactionare pe o piata reglementata din Romania, documentul de a carui adoptare depinde listarea Fondului Proprietatea (FP) la Londra, va mai fi supus consultarii publice pana la data de 21 noiembrie a.c. Autoritatea de Supraveghere Financiara (ASF) a anuntat ieri prelungirea acestui termen cu cateva zile, rastimp in care institutia va primi propuneri si observatii asupra proiectului pe adresa de e-mail reglementari@cnvmr.ro.Reprezentantii administratorului FP, compania americana Franklin Templeton, au anuntat inca din martie a.c. ca intentioneaza listarea secundara a Fondului prin intermediul titlurilor de interes (Depository Interest) pe piata Specialized Fund Market de la Londra. La sfarsitul acestei veri, intr-o conferinta de presa, oficiali ai Fondului au reiterat intentia indicand ca perioada a listarii sfarsitul lui septembrie sau prima jumatate a lunii octombrie a.c. Singurul lucru in calea acestui pas il reprezentau modificarile de regulament din partea ASF care au intarziat pana in momentul de fata.