ASF vorbeste despre suspendarea tranzactiilor cu actiuni ale fondurilor de pensii: Lipsa de comunicare a fost cea mai mare greseala - 01 octombrie 2013
Decizia luata de Autoritatea de Supraveghere Financiara (ASF) de a suspenda timp de doua zile, pe 20 si 23 septembrie, tranzactiile cu actiuni ale fondurilor de pensii private ar fi trebuit comunicata mai bine pietei de capital si opiniei publice astfel incat sa nu creeze intrebari cu privire la siguranta sistemului de pensii , a fost de parere Ion Giurescu, vicepresedintele ASF invitat la ZF Live. „In piata au aparut mai multe semnale care ne-au dus la concluzia ca trebuie si noi pe zona de pensii private sa incercam un gen de control inopinat, un gen de securizare a intregului portofoliu de actiuni. Nu au existat probleme pe piata de pensii private, dar eu consider ca pentru pensiile private siguranta este mai importanta decat rezultatele financiare spectaculoase. Acum fondurile de pensii private au active de aproape 3 miliarde de euro din care 12% sunt investite in actiuni. Am considerat ca este necesar un control inopinat. Initial nu am anuntat mass-media, dar am luat legatura cu toti presedintii societatilor de administrare a fondurilor de pensii private si le-am explicat ce se vrea a se face“, a explicat Ion Giurescu, vicepresedintele ASF responsabil de pensii private. Pe 20 septembrie, Ziarul Financiar a titrat citand surse din piata ca ASF a suspendat pentru doua zile tranzactiile cu actiuni ale fondurilor de pensii private pentru a le verifica daca sunt pastrate in siguranta in portofolii. Autoritatea nu a dat nicio explicatie concreta cu privire la aceasta decizie fara precedent, iar acest lucru a lasat loc de interpretari. Mai ales ca decizia a fost luata dupa ce furtul de actiuni in valoare de 200.000 de euro din contul sefei misiunii IFC in Romania a devenit public.