ASSAI: Euroins are aproape 30.000 de dosare pe rolul instantelor de judecata - 06 februarie 2020

De la TradeVille.ro wiki

ASSAI: Euroins are aproape 30.000 de dosare pe rolul instanţelor de judecată Euroins, al doilea cel mai mare asigurător de pe piaţa RCA, are aproape 30.000 de dosare în instanţă, potrivit informaţiilor publicate de portalul instanţelor de judecată citate de Asociaţia Societăţilor de Service Auto Independente (ASSAI). 'Potrivit unei statistici extrase de pe portalul instanţelor de judecată, Euroins este implicată în peste 29.756 de dosare. Doar în ultimele şase luni au fost depuse peste 7.933 de dosare în care este implicată compania Euroins, iar în ultimele 24 de ore 167 de dosare. Numărul mare de dosare din instanţă şi evoluţia acestuia ilustrează foarte bine multiplele probleme cu care se confruntă piaţa RCA, asiguraţii şi inclusiv service-urile auto, care sunt conectate la această piaţă, chiar dacă vorbim despre numărul total de dosare aflate pe rolul instanţelor, care cumulează atât dosare în care este dat în judecată asigurătorul, cât şi pe cele deschise de această companie împotriva unor terţi. Aceste cifre ar trebui să stârnească îngrijorări pentru Autoritatea de Supraveghere Financiară, supraveghetorul pieţei, în condiţiile în care este de notorietate faptul că asigurătorii RCA încearcă tot felul de tertipuri pentru a evita plata despăgubirilor la valoarea justă a acestora', a declarat preşedintele ASSAI Dan Barbu. Euroins deţine aproximativ 30% din piaţa asigurărilor auto obligatorii, fiind al doilea cel mai mare asigurător după City Insurance.