Actionarii (FLA) si-au ales administratorul special - 28 ianuarie 2010
Actionarii Flamingo International (FLA), companie aflata in insolventa, l-au desemnat administrator special pe presedintele Consiliului de Administratie, Adrian Olteanu, si au aprobat sustinerea financiara a retailerului prin imprumuturi sau alte modalitati de finantare. Olteanu nu va fi remunerat pentru functia de administrator special, potrivt unui comunicat al retailerului de IT-C, de electronice si electrocasnice transmis ieri Bursei si preluat de Mediafax.Presedintele CA al companiei a declarat saptamana trecuta ca grupul de firme Flamingo are nevoie de o infuzie de capital de 4-5 mil. euro pentru accelerarea afacerilor, cresterea veniturilor si, implicit, intrarea mai rapida pe profit operational. Potrivit acestuiea, datoriile grupului catre creditorii bancari si nebancari, respectiv furnizori de utilitati si marfuri si proprietari de spatii se ridica la 53 mil. euro, din care 33 mil. euro catre UniCredit, ING Bank si BRD.Flamingo International a lansat pe 3 decembrie o oferta de vanzare de obligatiuni cu maturitate de cinci ani, convertibile in actiuni si drept de preemtiune pentru actionari, in valoare de 29 mil. lei. Operatiunea urma sa se incheie la 12 ianuarie, insa dupa cererea intrarii in insolventa oferta a fost suspendata de CNVM. Ulterior, administratorul judiciar al companiei, firma RVA Insolvency Specialists, a suspendat pe o perioada nedeterminata oferta.Compania a intrat in insolventa la 14 decembrie, la cerere, dupa ce ING Bank Romania a declansat procedura de executare silita asupra companiei si a altor trei societati din grup, Flamingo Computers, Flanco International si Flamingo Distribution Center. Decizia bancii a venit in urma esecului conducerii Flamingo de a respecta termenii intelegerii incheiate in 4 noiembrie 2009 privind restructurarea creditului datand din 2001, potrivit bancii. Flamingo are o linie de credit de 17,5 mil. euro de la ING Bank.