Actiunea (TGN) este buna de cumparat - brokerii. Ce pret merita actiunile detinute de stat - 31 octombrie 2012
Analistii Broker Cluj Napoca recomanda cumpararea actiunilor Transgaz Medias, a cincea cea mai mare companie romaneasca cotata la Bursa de Valori Bucuresti (BVB). Pretul tinta pentru urmatoarele 12 luni este de 233,5 lei/unitate, cu peste 26% peste nivelul la care actiunile se tranzactioneaza in aceasta dimineata. Pornirea termocentralei pe gaze a Petrom de la Brazi, langa Ploiesti, va spori consumul de gaze si va creste cererea pentru serviciile Transgaz (simbol bursier TGN) de transport pe magistralele nationale pe care le administreaza, potrivit raportului SSIF Broker Cluj Napoca. Cererea suplimentara pentru serviciile Transgaz vine pe fondul premiselor de „ cvasistagnare a consumului intern de gaze naturale.„Avand in vedere si potentialul de dividend pentru anul 2012“, SSIF Broker Cluj Napoca recomanda CUMPARAREA titlurilor TGN cu un pret tinta de 233,5 lei, pe o perspectiva de 12 luni.Pretul de subscriere la oferta secundara de vanzare, acum in curs de pregatire, trebuie sa fie sub nivelul de 186,8 lei, „care ar permite un potential de apreciere de 25% pentru urmatoarele 12 luni“, scrie analistul Andrei Radulescu , in raportul SSIF Broker.Cifra de afaceri a crescut cu un ritm mediu anual de 8,1%, intre 2006 si 2011, pana la 1.343 milioane de lei, evolutie determinata in principal de majorarea tarifelor de catre ANRE.Profitul net s-a majorat in intervalul analizat cu un ritm mediu anual de 9,8%, pana la 380 milioane de lei, potrivit raportului SSIF Broker Cluj Napoca.