Actiunea in forta a FMI si UE a adus frenezia investitorilor si pe Bursa romaneasca - 11 mai 2010

De la TradeVille.ro wiki

Pachetul de interventie de urgenta de 750 miliarde euro avansat de Uniunea Europeana, bancile centrale din zona euro si FMI, menit sa stabilizeze situatia din pietele financiare, a luat prin surprindere investitorii, mai ales prin dimensiunea sa. In consecinta, indicii FTSE 100 al Bursei de la Londra si DAX al Bursei de la Frankfurt s-au aflat pe parcursul intregii zile cu patru procente peste nivelurile de referinta, in timp ce indicele CAC40 al pietei franceze avea un avans de peste opt procente. Euro, de asemenea, a consemnat un rebound semnificativ de 50% fata de moneda americana. Deschiderea sesiunii de la New York a fost pozitiva, cu gap, principalii trei indici ai acestei piete situandu-se cu putin peste patru procente deasupra inchiderii de vineri.Climatul favorabil din pietele internationale a influentat si Bursa de Valori Bucuresti, care ieri a avut o sedinta de aprecieri consistente, pe fondul unui rulaj in piata regular cifrat la 47,86 milioane lei. Indicele BET, al celor mai tranzactionate titluri, a consemnat ieri cea mai mare crestere de cand acesta este masurat la BVB, respectiv 11,14%. A fost o zi de un "verde aprins", in care un singur titlu, cel al Mechel Targoviste (COS), a inchis in scadere si alte doua au stationat pe palierele de cotare de la sfarsitul saptamanii precedente. In schimb, 38 de actiuni au inregistrat cresteri mai mari de 10 procente, iar pentru doua dintre acestea, Condmag SA (COMI) si SSIF Broker Cluj (BRK), Bursa a marit plafonul de crestere dincolo de nivelul de 15%, in conditiile in care cumparatorii au urmarit pretul si dincolo de acest reper.Florin Ilie, director piete de capital la ING Bank Romania, a explicat pentru Curierul National ca perceptia investitorilor s-a schimbat ca urmare a programului adoptat de UE si FMI, iar senzatia de panica ce a dominat sfarsitul saptamanii precedente a fost calmata de aceasta interventie. "A fost o zi in care s-au schimbat datele problemei, iar pietele au revenit la perceptia de risc de dinainte", a spus Florin Ilie, amintind ca pana acum doua saptamani fluxul stirilor din economia mondiala era pozitiv. "Singurele elemente negative erau cele legate de sustenabilitatea datoriilor publice, iar acestea s-au precipitat pe fondul atacurilor speculative din partea marilor jucatori care au amplificat senzatia de panica. Interventia autoritatilor a fost menita tocmai sa contracareze aceasta miscare si vedem ca pietele s-au calmat", a rezumat Florin Ilie.Aproape jumatate din rulajul de ieri al pietei a fost asigurat de transferurile in valoare de 19,51 milioane lei pe titlurile SIF Oltenia (SIF5), care au urcat cu 14,29% pana la nivelul de 1,84 lei/actiunea. Pe locul doi in topul lichiditatii s-au situat actiunile SIF Moldova (SIF2), care au urcat tot in limita plafonului initial de 15%, pe fondul unor tranzactii de 5,37 milioane lei. Si celelalte titluri SIF au avut volume bune, cu putin peste 3 milioane de lei SIF Transilvania (SIF3) si SIF Banat Crisana (SIF1), in timp ce pe SIF Muntenia (SIF4), acestea s-au cifrat la 1,72 milioane lei. De altfel, tranzactiile pe titlurile SIF au insumat 33 milioane lei. Indicele BET-FI, care masoara evolutia acestor societati, a fost cel mai dinamic si in evolutia sa, cresterea fiind de 13,57%, pana la nivelul de 27.914,61 puncte.Florin Ilie considera ca trendul din 2009 pe indicii romanesti s-a incheiat cu scaderile ample din saptamana precedenta, dar nici nu se asteapta la o continuare a scaderilor. Dupa sesiunea de astazi nici despre o tendinta descendenta nu avem o prognoza conturata. "Piata va ramane in continuare volatila, cu atat mai mult cu cat economia este fragila. Pana cand economia nu se va imbunatati fundamental, nu avem cum sa avem o reluare concludenta a cresterilor", a mai afirmat reprezentantul ING Bank Romania.Florin Ilie sustine ca pietele s-au calmat, iar indicatorii fundamentali ai companiilor, multiplii de tranzactionare sunt atractivi pe pietele internationale. "Cred ca nu am putea avea un trend de scadere decat in conditiile unui eveniment de magnitudine cum ar fi intrarea Chinei in recesiune. Daca nu avem risc major, datele fundamentale raman destul de bune, iar pietele de actiuni vor fi cautate in continuare de investitori", a mai aratat Florin Ilie. Acesta considera insa ca economia romaneasca nu s-a inclus inca pe o astfel de traiectorie pozitiva. " Pe langa faptul ca suntem intarziati in general, mai facem si ce nu trebuie. Angajam oameni la stat cand nu trebuie, restructurarile le facem la un an de zile dupa ce deja stiam ca trebuie sa le realizam", a comentat Florin Ilie. El nu crede ca reducerea de salarii si pensii care va fi operata ca urmare a intelegerii cu FMI va avea un impact deflationist in piata romaneasca. "Nu cred ca vom avea parte de deflatie pentru ca aceasta presupune si o componenta psihologica, iar in Romania aceasta nu exista. Romanii nu sunt setati pentru deflatie. Romanii sunt setati pentru a cere mai mult decat li se cuvine, iar aceasta mentalitate este de tip inflationist", a conchis Florin Ilie.