Actiuni (TLV) in valoare de 381 de milioane de lei intra la tranzactionare - 23 iulie 2013
Cele 303,3 milioane de actiuni emise de Banca Transilvania (TLV) in cadrul majorarii de capital din acest an vor fi inregistrate la Depozitarul Central si repartizate in conturile actionarilor dupa care vor putea fi tranzactionate pe bursa de la Bucuresti, potrivit raportarilor de pe bursa. Valoarea de piata a acestor actiuni este de 381 mil. lei (85 mil. euro), avand in vedere pretul de inchidere de luni, de 1,256 lei/actiune. Inregistrarea acestor actiuni va creste capitalizarea Bancii Transilvania de la 2,39 mld. lei (540 mil. euro) la 2,77 mld. lei (625 mil. euro). De regula, cand actiunile din majorarile de capital se incarca in conturile investitorilor unii sunt tentati sa vanda pentru a-si marca profiturile, astfel ca este posibil ca in zilele urmatoare sa fie presiune la vanzare pe actiunile TLV. Banca Transilvania si-a majorat capitalul social cu suma de 303,3 mil. lei din din profitul net obtinut anul trecut, de 320,4 mil. lei, si din alte rezerve. Aceasta este o operatiune contabila, deoarece banca nu a primit bani noi de la actionari, iar teoretic nici valoarea de piata a bancii nu ar trebui sa fie afectata. In cadrul acestei operatiuni, Banca Transilvania le-a alocat actiuni cu titlu gratuit actionarilor inregistrati la data de 20 mai, fiecare actionar primind 159 de actiuni noi la 100 de actiuni detinute anterior. Un investitor care detinea la inceputul anului 1.000 de actiuni TLV avea 1.270 de lei. Daca a pastrat actiunile, incepand de maaine el va avea 1.159 de actiuni in valoare de 1.455,7 lei. Astfel, el a castigat de la inceputul anului 185,7 lei, adica 14,6% din suma pe care o detinea. Indicele BET a crescut cu 4,78% in aceeasi perioada. Principalii actionari ai Bancii Transilvania sunt BERD, cu 14,6% din actiuni, Bank of Cyprus, cu 9,6%, SIF-urile, IFC si Horia Ciorcila, presedintele si fondatorul bancii.