Actiunile (FP), la un pas de 0,6 lei dupa ce Templeton a anuntat AGA - 01 martie 2012
Fondul Proprietatea a convocat Adunarea Generala a Actionarilor pe 4 aprilie, pentru a dezbate listarea la Bursa din Varsovia, vanzarea de active din portofoliu, distribuirea banilor obtinuti prin aceste tranzactii catre actionari si comisionul suplimentar pentru administrator, propuneri lansate de doi dintre cei mai mari actionari. Tot atunci vor fi alegeri pentru Comitetul Reprezentantilor.Publicarea convocatorului a dus la o apreciere puternica a actiunilor FP care au crescut miercuri cu 5,17%, pana la un pret de 0,59 lei/titlu, fata de o crestere de 1,4% a indicelui BET, principala referinta a bursei de la Bucuresti.Fondul american de hedging Elliott, cel mai mare actionar al Fondului Proprietatea (FP) - cu aproape 13% din actiuni, a propus vanzarea activelor fondului si distribuirea banilor catre actionari, iar Templeton sa primeasca un comision mai mare daca vinde mai repede. Strategia propusa de Elliott deschide calea pentru ca pachete de 20% din Petrom si Hidroelectrica, 15% din Romgaz si 10% din Nuclearelectrica sa fie vandute in urmatorii trei ani. Reprezentantii Elliott si-au argumentat propunerea spunand ca prin vanzarea de active se va reduce discountul dintre pretul actiunilor si valoarea activelor nete, care este in prezent de circa 50%, ceea ce ar insemna castiguri mai mari pentru actionari. "Unul dintre cele mai puternice instrumente in reducerea discountului pentru fonduri de investitii de tip inchis admise la tranzactionare este vanzarea detinerilor de portofoliu (in mod obisnuit la aproximativ valoarea activului net al acelor detineri)", sustine Elliott.Ramane insa de vazut in ce masura actionarii FP vor fi dispusi sa aprobe aceasta propunere in conditiile in care vanzarea activ cu activ ar duce la lichidarea fondului, iar proiectele de listare secundara la Varsovia si mandatul de administrare castigat de Franklin Templeton ar ramane fara obiect. Cu toate acestea, in ipoteza in care aceasta propunere este aprobata, Templeton poate vinde actiuni din portofoliu pana la pragul de 10% din activele fara sa ceara acordul actionarilor.Pe 4 aprilie, actionarii trebuie sa mai decida si asupra unor propuneri venite din partea unui alt mare actionar FP, respectiv Georgia Palade van Dusen care detine circa 6,3% din actiuni si este mostenitoarea industriasului interbelic Nicolae Malaxa. Alaturi de alti trei actionari, ea a cerut aprobarea de principiu a listarii fondului la Bursa de Valori din Varsovia si revocarea Comitetului Reprezentantilor.Pe ordinea de zi a AGA sunt inscrise si unele modificari ale actului constitutiv in ceea ce priveste prezenta la adunarile generale, precum si propunerea de diminuare a capitalului social cu 240,3 milioane lei, reprezentand valoarea actiunilor rascumparate anul trecut, de la 13,778 miliarde lei la 13,538 miliarde lei. Propunerea reducerii capitalului nu a putut fi votata intr-o AGA din noiembrie deoarece nu a fost indeplinit cvorumul necesar.Actionarii vor dezbate si modificarea bugetului de venituri si cheltuieli. Potrivit bugetului aprobat in noiembrie, fondul estimeaza ca va obtine in acest an un profit net de 442,5 milioane de lei, cu 19% sub castigul preliminat din 2011.