Actiunile (IMP) raman suspendate inca cel putin sase luni - 08 octombrie 2010
Recursul formulat de Impact Developer&Contractor (IMP) impotriva deciziei Tribunalului Bucuresti din luna iulie, prin care a fost admisa cererea de deschidere a insolventei dezvoltatorului imobiliar, va fi judecat abia pe 28 aprilie 2011, potrivit unei raportari transmise de Impact Bursei de Valori. Astfel, actionarii Impact se vor afla inca cel putin sase luni in imposibilitatea de a-si vinde actiunile detinute in companie. Tribunalul Bucuresti a admis in luna iulie cererea de deschidere a insolventei Impact Developer & Contractor, solicitata in luna ianuarie de firma Romconstruct Ploiesti, pentru o datorie de 1,3 mil. lei, iar actiunile au fost suspendate de la tranzactionare. Dezvoltatorul imobiliar a facut recurs la decizia instantei, iar in luna august, Curtea de Apel Bucuresti a suspendat provizoriu procedura de insolventa. Cu toate acestea, actiunile vor ramane blocate pana la iesirea companiei din insolventa. Ultima tranzactie cu titlurile IMP a fost derulata pe data de 9 iulie, la pretul de 0,437 lei, capitalizarea companiei fiind de 87,4 mil. lei. Principalii actionari ai Impact sunt Dan Ioan Popp, cu 22%, si Carmen Sandulescu, cu 11%, dar in actionariat se mai regasesc investitori straini puternici precum Artio Global sau Franklin Templeton.