Actiunile (SIF2) fara drept de dividend au pierdut 5% - 09 mai 2011

De la TradeVille.ro wiki

Indicele general al Bursei de Valori Bucuresti a inchis sedinta de vineri in urcare cu 0,39%, in linie cu pietele externe, insa pe o lichiditate redusa. Trecerea datei de inregistrate care ofera investitorilor dreptul la dividende pentru actiunile SIF Moldova (SIF2) au determinat o scadere cu 5% a cotatiei, chiar de la deschidere, insa volu­mele de tranzactionare au fost reduse si inves­titorii nu au reactionat vizibil la aceasta corec­tie. De regula, in data ex-dividend pretul actiu­ni­lor scade cu o valoare apropiata de dividendul pe care il va acorda emi­tentul respectiv. Actiu­nile SIF Moldova au sca­zut cu 0,07 lei, iar di­videndul net este de 0,0756 lei/titlu. Aceste titluri au fost cele mai lichide din piata, cu o valoare a tran­zac­tiilor de 4,2 milioane de lei, si au devansat astfel actiunile Fondului Proprietatea (FP), care de la listare au fost, aproape zilnic, cele mai lichide. Mihai Chisu, broker la IFB Finwest, crede ca majoritatea investitorilor asteapta sa vada reactia celorlalti jucatori dupa tre­cerea datelor de inregistrare pentru mar­ca­rea dividendelor si abia apoi vor incepe sa tranzactioneze. „Este interesant ca SIF-urile au date diferite de inregistrare si cred ca, in functie de reactia pietei, la SIF Mol­dova se va contura o opinie intre inves­titori si acestia o vor ingloba intr-o strategie viitoare pentru actiunilor SIF-urilor care au date de inregistrare ulterioare. Nu mai putin adevarat este ca multi investitori nu do­resc sa stea cu actiuni in asteptarea dis­tribuirii di­viden­de­lor deoarece acest pro­ces este de du­rata si blocheaza practic niste bani. Din aceasta cate­gorie fac parte in special speculatorii, care au ne­voie de bani pen­tru ru­laj”, a declarat Chisu. Impactul corec­tiei ti­tlurilor SIF2 in evolutia indicelui BET-FI a fost anu­lat de as­cen­siunea titlu­rilor a trei dintre SIF-uri si ale FP, astfel ca, la finalul sedin­tei, indicele se plasa cu 0,73% peste nivelul din ziua precedenta. Chisu este de parere ca investitorii vor reactiona la rezultatele fi­nanciare din T1, doar daca acestea vor re­prezenta surprize. „Daca piata va fi intr-o stare de relaxare, efectele rezultatelor fi­nanciare asupra preturilor se vor vedea doar pentru cateva zile”, a comentat Chisu.