Actiunile (TGN), la maximul ultimilor cinci ani - 23 septembrie 2014

De la TradeVille.ro wiki

Actiunile transportatorului national de gaze Transgaz (simbol bursier TGN) au crescut puternic in sedinta de luni, cu 2,16%, pana la cotatia de 236 lei/unitate, maximul ultimilor cinci ani. De la inceputul anului, actiunile Transgaz au castigat 25%, fara a lua in calcul dividendele. Compania a platit un dividend brut de 17,58 lei/actiune. Cresterea actiunilor Transgaz are loc in contextul in care actiunile companiilor de utilitati au intrat in atentia investitorilor in acest inceput de toamna, cu cresteri consistente de pana la 12% in primele trei saptamani ale lunii septembrie. De asemenea, compania a surprins placut investitorii in primul semestru dupa ce a anuntat un profit dublu, de 294,3 milioane de lei, ca urmare a cresterii veniturilor, dar si in contextul scaderii puternice a cheltuielilor financiare. Veniturile companiei au crescut cu 14% in primul semestru, de la 766,7 milioane de lei anul trecut la 873 milioane lei, ca urmare a veniturilor mai mari din activitatea de transport intern. Profilul companiei Transgaz Compania a convocat actionarii in adunare generala la inceputul lunii octombrie pentru a aproba deschiderea de sedii secundare si pentru a alege un membru in consiliul de administratie pe postul ramas vacant. Transgaz are o capitalizare de 2,719 miliarde de lei si este controlata de statul roman care detine 58,5% din capital.