Actiunile BRD scad sub 11 lei, chiar daca banca are profit mai mare cu 70% - 21 noiembrie 2016

De la TradeVille.ro wiki

ACŢIUNILE băncii BRD, primul emitent din compoziţia indicelui BET care a publicat rezultatele la nouă luni, au scăzut de pe 4 noiembrie, data raportării, şi până pe 18 noiembrie cu 0,5% la 10,96 lei. Iar acest lucru în pofida faptului că banca a raportat profit net de 586 milioane lei după nouă luni, cu aproape 70% mai mare. Indicele BET, referinţa bursei de la Bucureşti, a crescut uşor în aceeaşi perioadă, până la 6.824 puncte, echivalentul unui avans de 0,25%. Astfel, piaţa de capital locală nu a fost conectată cu adevărat la raliul de pe bursele străine, unde principalii indici bursieri afişează creşteri şi de 4,46%, cum este cazul indicelui american S & P 500. Spre comparaţie, acţiunile SocGen, banca-mamă, au crescut cu 11,5% în perioada 4 - 16 noiembrie, în timp ce valoarea de piaţă a unor bănci americane precum Goldman Sachs sau Bank of America a crescut şi cu 20%. Băncile şi întreg sectorul financiar s-au bucurat de cele mai mari aprecieri după rezultatul electoral de peste ocean.