Actiunile Carrefour au urcat cu 8% dupa zvonuri privind inlocuirea directorului general - 27 ianuarie 2012
Actiunile Carrefour, al doilea mare retailer la nivel mondial, au crescut ieri cu pana 8,1%, cel mai mare avans inregistrat dupa noiembrie 2011, in urma unei informatii potrivit careia directorul general, Lars Olofsson, ar putea fi inlocuit cu seful companiei Vivarte, Georges Plassat. La ora 12:24 GMT, titlurile Carrefour erau tranzactionate in urcare cu 8%, la 18,24 euro pe unitate, transmite Bloomberg preluat de Mediafax. Actiunile Carrefour au scazut cu 39% in ultimele 12 luni, evaluand grupul francez la 12,3 miliarde de euro.Plassat, in prezent sef al companiei de incaltaminte si imbracaminte Vivarte, este fost director al grupului francez Casino si a lucrat si la divizia spaniola a Carrefour. El ar putea fi numit director general al Carrefour cel mai devreme in weekend-ul viitor, potrivit site-ului revistei Lineaires, care nu a precizat sursa informatiei.Presiunile asupra lui Olofsson au crescut anul trecut, dupa ce acesta a facut mai multe avertismente referitoare la profitabilitatea Carefour, dar si in urma plecarilor unor directori si a schimbarilor radicale de strategie care au avut loc in decurs de un an. Un purtator de cuvant al Carrefour a refuzat sa comenteze. Surse apropiate situatiei au declarat in noiembrie anul trecut ca cei mai mari actionari ai retailerului francez, grupul Arnault si Colony Capital, analizeaza inlocuirea lui Olofsson din functiile de presedinte si director general.Vanzarile grupului Carrefour la nivel mondial au stagnat la aproximativ 24 miliarde euro in 2011, iar compania a anuntat ca evalueaza strategia de revigorare a hipermarketurilor din Europa de Vest, avertizand ca profitul de anul trecut este spre pragul de jos al unei prognoze care a fost considerata oricum drept pesimista. Grupul anticipa o scadere de 15-20% a profitului operational pentru 2011. Carrefour detine peste 15.500 de magazine, in 32 de tari.