Actiunile FP, la cel mai scazut nivel de la listare - 05 august 2011

De la TradeVille.ro wiki

Pretul actiunilor Fondului Proprietatea (FP) a atins nivelul minim de la listare, de 0,4701 lei/unitate, pe fondul scaderilor masive inregistrate pe Bursa de Valori Bucuresti (BVB), in ton cu prabusirea burselor internationale.

Desi, in jurul orei 13.20, pretul mai urcase putin, actiunile Fondului Proprietatea se tranzactionau la nivelul de 0,4745 lei/unitate, tot sub nivel minim anterior, de 0,485 lei/unitate, inregistrat pe data de 30 mai.

De altfel, indicele BET, care monitorizeaza cele mai lichide zece companii de pe Bursa de Valori Bucuresti, inclusiv Fondul Proprietatea, a suferit o corectie 6,30 la suta, in jurul aceleiasi ore.

In plus, toti ceilalti indici bursieri din Bucuresti s-au resimtit, dupa ce bursa din New York a avut pierderi de 3 – 4 procente, cea din Asia de pana la 6 la suta, iar pietele europene de aproximativ 3 la suta, pe fondul ingrijorarilor legate de cresterea economica sub asteptari din Statele Unite si criza datoriilor din zona euro.

Astfel, BET-C a scazut cu 6,28 la suta, BET-FI cu 6,37 de procente, iar BET-XT a avut o depreciere de 6,52 de procente. Indicele BET-NG, ce monitorizeaza companiile din domeniul energetic, a inregistrat cea mai importanta scadere, de 8,30 la suta.