Actiunile Peugeot (FR.UG) cresc la bursa, dupa zvonurile privind numirea la conducere a unui fost director al Renault - 26 noiembrie 2013

De la TradeVille.ro wiki

Actiunile Peugeot (FR.UG) au crescut semnificativ la bursa, investitorii apreciind ca producatorul auto francez va fi unul dintre principalii beneficiari ai acordului cu Iranul, iar publicatia 'Le Figaro' anunta ca fostul director operational al Renault, Carlos Tavares, ar putea fi numit la conducerea PSA Peugeot Citroen, transmite Reuters. Luni dimineata, actiunile PSA Peugeot Citroen au urcat la bursa de la Paris cu 3,71%, la 10,61 euro.In august, directorul operational al Renault, Carlos Tavares, a decis surprinzator sa demisioneze din functie pentru a urma o serie de proiecte personale. Anterior, Carlos Tavares a evocat posibilitatea plecarii sale de la Renault pentru a prelua conducerea unui alt producator auto, in conditiile in care considera ca exista sanse minime pentru ca intr-o zi sa-i succeada in functie lui Carlos Ghosn, seful aliantei Renault-Nissan.Surse anonime au declarat pentru Reuters ca PSA Peugeot Citroen a intervievat candidati pentru a-l inlocui pe directorul general Philippe Varin, dupa ce partenerul chinez Dongfeng a anuntat ca o alianta mai extinsa intre cele doua firme ar trebui insotita si de o schimbare a conducerii.Chiar Varin se ocupa de gasirea unui succesor, care sa aiba calibrul si experienta de a conduce o alianta auto globala - calitati pe care Dongfeng le-a accentuat cand a discutat o posibila achizitionare a unei participatii la Peugeot si extinderea aliantei intre cele doua firme, sustin sursele.Dupa un discurs rostit la o conferinta auto desfasurata duminica la Berlin, Varin a refuzat sa comenteze informatiile din 'Le Figaro' , care anunta ca fostul director operational al Renault, Carlos Tavares, ar putea fi numit la conducerea PSA Peugeot Citroen.'Imi pare rau, trebuie sa prind avionul', le-a declarat jurnalistilor seful PSA Peugeot Citroen.Nominalizarea lui Tavares este sprijinita de membrii importanti ai Peugeot si ar putea fi anuntata in urmatoarele zile, se arata in 'Le Figaro'.PSA Peugeot Citroen, al doilea producator auto european dupa Volkswagen, ia in considerarea vanzarea unei participatii catre grupul chinez Dongfeng Motor Corp si catre Guvernul francez, deoarece vanzarile in Europa au ajuns la cel mai scazut nivel din ultimii 20 de ani, au anuntat recent surse anonime. Actiunile companiei franceze au scazut la bursa cu 12%, cel mai semnificativ declin din ultimii 12 ani, dupa anuntarea posibilei vanzari a actiunilor.Dongfeng si Guvernul francez ar urma sa plateasca fiecare cate 1,5 miliarde de euro pentru achizitionarea unei participatii de 20-30% in Peugeot.Presedintele Dongfeng, Xu Ping, vede alianta dintre Renault si Nissan ca un model pentru adancirea parteneriatului cu Peugeot, au declarat surse anonime. 'Dar conducerea companiei chineze se intreaba daca exista un director general capabil sa conduca o alianta Dongfeng-PSA in modul in care Carlos Ghosn a reusit sa transforme Nissan', sustin sursele.Renault detine, in prezent, 43,4% din actiunile Nissan, care, la randul sau, detine 15% din actiunile Renault. De la fuziunea lor, in 1999, cei doi parteneri deruleaza o serie de achizitii comune pentru a reduce costurile.Bloomberg relata luni ca PSA Peugeot Citroen si Renault (FR.RNO), producatorii auto europeni cu cea mai semnificativa prezenta in Iran, vor beneficia probabil cel mai mult de acordul la care au ajuns duminica, la Geneva, Grupul 5+1 (Franta, Marea Britanie, Statele Unite, Rusia, China si Germania) si Iranul.Dupa un deceniu de neintelegeri si mai mult de patru zile de negocieri dificile, Iranul si tarile din Grupul 5+1 (Franta, Marea Britanie, Statele Unite, Rusia, China si Germania) au ajuns duminica, la Geneva, la un prim acord partial conform caruia republica islamica accepta sa-si limiteze programul nuclear, in schimbul relaxarii sanctiunilor economice.