Actiunile a trei SIF-uri si titlurile (FP) au ridicat rulajul bursei aproape de 100 milioane lei - 11 martie 2013

De la TradeVille.ro wiki

Bursa a crescut cu 0,42%, intr-o piata unde rulajul a urcat la 98,7 milioane lei, datorita unor deal-uri cu 5,25% din titlurile SIF Moldova, tranzactii mai mari decat de obicei cu actiuni SIF Banat-Crisana si SIF Oltenia, precum si unor transferuri cu actiuni Fondului Proprietatea. Piata a fost pe crestere usoara inca din primele minute, iar atentia investitorilor a continuat sa fie axata doar pe cateva actiuni, printre care SIF-urile si Fondul Proprietatea. Rulaje de peste 50.000 de lei au inregistrat actiuni emise doar de 14 din cele 79 de companii listate. "Fiind o piata de frontiera, cu o serie de factori de risc care se pot intensifica oricand, investitorii sunt axati doar pe astfel de actiuni, de regula lichide. Un alt factor care a sustinut interesul investitorilor pentru aceste companii, in special pentru SIF-uri, consta in asteptarile cu privire la politica de dividende. In cazul strict al Fondului Proprietatea, au fost si o serie de aspecte de natura juridica ce au franat/limitat cumpararile. Odata cu deciziile recente ale Tribunalului Bucuresti aceste aspecte s-au temperat, determinand accelerarea rulajelor actiunilor FP", a declarat pentru MEDIAFAX Andrei Radulescu, analist la SSIF Broker. Investitorii au tranzactionat in total actiuni de 98,7 milioane lei (22,7 milioane euro), valoare de peste trei ori mai mare decat rulajul de joi, de 30,8 milioane lei (7 milioane euro). Peste 44% din lichiditatea pietei au fost asigurate de cinci deal-uri cu 5,25% din actiunile SIF Moldova, in valoare cumulata de 43,6 milioane lei (10 milioane euro). Inca 46% au reprezentat tranzactii cu titlurile Fondului Proprietatea (27,3 milioane lei, din care un deal de 12,6 milioane lei) si SIF Oltenia (11,5 milioane lei, din care doua deal-uri de 5,2 milioane lei) si SIF Banat-Crisana (6,5 milioane lei, din care un deal cu 6,2 milioane lei). Cel mai mare pachet de actiuni SIF Moldova, reprezentand 4,91% din capitalul social, a fost transferat pentru 39,5 milioane lei (9 milioane euro). Cei mai multi brokeri cred ca deal-ul reprezinta o ultima shimbare de pachete de actiuni inainte de AGA din 4/5 aprilie, cand actionarii urmeaza printre altele sa aleaga un nou Consiliu de Administratie, sa stabileasca dividendele care vor fi distribuite de societate si sa dezbata un program de rascumparare a maxim 10% din actiunile SIF. Vineri a fost ultima zi in care investitorii mai puteau cumpara actiuni pentru a participa sau pentru a-si creste voturile in AGA. Totodata, brokerii cred ca volumele mai ridicate pe celelalte doua SIF-uri ar fi si ele determinate de interesul investitorilor pentru AGA la cele doua societati de investitii financiare. La inchiderea pietei principale, indicele BET, al celor mai lichide zece actiuni, a fost in crestere cu 0,54%, iar indicele BET-XT s-a plasat cu 0,55% peste ziua precedenta. BET-XT reflecta evolutia primelor 25 de titluri in functie de lichiditate, inclusiv SIF-urile si Fondul Proprietatea. In acelasi timp, indicele extins BET-BK, care cuprinde cele mai lichide 25 de actiuni, inclusiv titlurile bancii austriece Erste (EBS), a urcat cu 0,69%. Indicele BET-FI, al actiunilor celor cinci SIF si al titlurilor Fondul Proprietatea, a avansat cu 1,05%, in timp ce indicele BET-NG, al actiunilor companiilor din sectorul energetic, a crescut cu 0,22%. Actiunile Fondului Proprietatea au avansat cu 2,02% si au ajuns la pretul de 0,6325 lei. O cotatie mai ridicata a fost atinsa in 3 februarie 2011, cand actiunile au incheiat ziua la 0,635 lei. "Cred ca actiunea Fondul Proprietatea are in continuare spatiu de crestere, iar strainii vor continua sa intre la cumparare pe termen mediu. Treptat, problemele juridice se vor rezolva, iar statul va trebui sa listeze companiile pe care le controleaza, ma refer in principal la Romgaz, IPO-ul fiind prevazut pentru acest an. Nu in ultimul rand, FP urmeaza sa deruleze un program de rascumparare de actiuni. Eu cred ca ar putea depasi lejer maximele istorice daca sentimentul din pietele externe se va mentine favorabil pe termen scurt", a afirmat analistul de la SSIF Broker. Pe piata Rasdaq, investitorii au transferat actiuni de 456.000 de lei, valoare cu 71% peste rulajul de joi, de 266.000 de lei. "O continuare a rally-ului pe pietele externe este dependenta de semnale clare pozitive cu privire la investitiile in economia reala. Pe de alta parte, se mentin factori de risc pe mapamond, a caror intensificare ar putea determina rapid inversarea tendintei ascendente. In primul rand, sunt riscuri din sfera policy-mix-ului in Statele Unite (este clar ca Fed este pregatita sa demareze oricand procesul de normalizare a politicii monetare). In al doilea rand, riscuri care tin de discrepanta intre ceea ce se semneaza la Bruxelles si ceea ce se implementeaza in majoritatea tarilor europene. Nu in ultimul rand, riscuri din sfera economiilor emergente. De asemenea, pe plan intern sunt o serie de riscuri, precum persistenta blocajului economico-financiar, deteriorarea potentialului economic, rambursarea imprumutului extern. Practic, economia continua sa functioneze pe «terenuri aride» daca este sa folosim expresia guvernatorului BNR", a mai spus Radulescu. La inchiderea pietei principale de la Bucuresti, bursele vest-europene erau in crestere cu pana la 1,4%.