Actiunile europene au inchis in crestere - 25 aprilie 2013
Actiunile marilor companii europene au incheiat tranzactiile de miercuri in crestere, sustinute de rezultatele trimestriale raportate de companii precum PSA Peugeot Citroen si Volkswagen si de asteptarile ca Banca Centrala Europeana (BCE) sa reduca dobanda de politica monetara, transmite Bloomberg. Titlurile Peugeot au urcat cu 11%, compania raportand venituri peste asteptari in primul trimestru, in timp ce actiunile VW au avansat cu 2,9%, dupa ce grupul a confirmat tintele de profit pentru 2013.Indicele Stoxx Europe 600 a crescut cu 0,7%, iar in ultimele patru zile cu 3,8%."Pietele europene sunt sustinute de asteptarile ca BCE sa ia noi masuri de stimulare economica, optimism care a compensat impactul declinului indicelui Ifo privind increderea in economia Germaniei", a declarat Ioan Smith, analist la Knight Capital Europe in Londra.Majoritatea analistilor intervievati de Bloomberg anticipeaza ca BCE va reduce saptamana viitoare dobanda cheie la un nou minim record de 0,5%, de la nivelul de 0,75%.Indicii nationali au urcat pe 17 din 18 piete de capital din Europa Occidentala. FTSE 100 a crescut la Londra cu 0,4%, DAX al bursei din Frankfurt cu 1,3%, iar CAC 40 a avansat la Paris cu 1,5%.Titlurile France Telecom au crescut cu 2,4%. Operatorul francez de telecomunicatii a anuntat ca se va concentra in acest an pe reducerea costurilor. Actiunile Heineken au scazut cu 5,4%, producatorul de bere, al treilea ca marime din lume, raportand o reducere neasteptata a vanzarilor in primul trimestru.