Actiunile europene au inchis la maximul ultimilor cinci ani - 01 noiembrie 2013
Actiunile marilor companii europene au incheiat tranzactiile de joi la cel mai ridicat nivel din ultimii cinci ani, iar indicele Stoxx 600 a avansat pentru a doua luna consecutiv, datorita rezultatelor trimestriale ale companiilor care au depasit estimarile analistilor, relateaza Bloomberg. Stoxx 600 a crescut cu 0,5%, la cel mai ridicat nivel dupa 22 mai 2008. In luna octombrie, indicele a urcat cu 3,8%, datorita acordului din Congresul SUA de prelungire a limitei de indatorare pana anul viitor, acesta fiind al optulea avans lunar din 2013."Trebuie sa urmarim in continuare cand va restrange Fed programul de suplimentare a lichiditatilor. Cresterea burselor in ultimii trei-patru ani a fost determinata de politicile monetare neconventionale. Acestea au dominat piata investitiilor o lunga perioada de timp", a declarat Neil Veitch, director de investitii la SVM Asset Management in Edinburgh.Indicii nationali au crescut pe 11 din 18 piete de capital din Europa Occidentala. Indicele DAX al bursei din Frankfurt a avansat cu 0,3%, CAC 40 al bursei din Paris cu 0,6%, in timp ce FTSE 100 al bursei londoneze a scazut cu 0,7%.Comitetul pentru politica monetara al Rezervei Federale americane a mentinut miercuri achizitiile lunare de obligatiuni la nivelul de 85 de miliarde de dolari, in asteptarea unor noi dovezi de imbunatatire a conditiilor economice.In zona euro, rata inflatiei a scazut in mod neasteptat in octombrie, alimentand speculatiile ca Banca Centrala Europeana ar putea reduce dobanda de politica monetara pentru a sustine redresarea.Titlurile BNP Paribas au urcat cu 3,4%, banca franceza raportand o crestere neasteptat de mare a profitului net in trimesturl al treilea.Alcatel-Lucent a consemnat cea mai mare crestere a titlurilor din ultimii cinci ani, de 19%. Grupul a raportat o pierdere trimestriala mai mica decat au estimat analistii.Actiunile Royal Dutch Shell au inregistrat o scadere de 4,9%, cea mai mare in ultimii doi ani, din cauza declinului profitului trimestrial cu 32%, la 4,5 miliarde de dolari. Analistii anticipau un profit de 5,3 miliarde de dolari.