Actiunile romanesti au crescut opt zile la rand, dar brokerii spun ca nu sunt tranzactii - 16 iulie 2013

De la TradeVille.ro wiki

Bursa a urcat ieri cu 0,19% (indicele BET-C), marcand a opta sedinta de crestere, intr-o piata cu volume de tranzactionare in continuare reduse, unde peste 80% din lichiditate a fost realizata pe transferuri cu titlurile Fondului Proprietatea (FP), Erste (EBS), SIF Transilvania (SIF3) si BRD. In ultimele opt sedinte indicele general al Bursei de la Bucuresti, BET-C, a crescut cumulat cu 3,42%, insa volumele de tranzactionare au fost reduse in cazul celor mai multe actiuni. Tranzactiile au cumulat 24,9 milioane de lei (5,6 milioane de euro), valoare cu 38% sub rulajul sedintei precedente, de 40,1 milioane de lei (9 milioane de euro). Peste 80% din lichiditatea pietei a fost asigurata de transferuri cu actiunile Fondului Proprietatea (12,7 milioane de lei, din care trei deal-uri de 5,8 milioane de lei), BRD (3,1 milioane de lei, din care doua deal-uri de 2,3 milioane de lei), Erste (3,1 milioane de lei) si SIF Transilvania (2,1 milioane de lei).„Piata continua sa aiba o evolutie anemica, semn ca investitorii nu au reusit sa treaca peste reticenta caracteristica din ultimele saptamani. Investitorii prefera sa ramana in asteptare si sa tranzactioneze doar din cand in cand, fiind probabil influentati de evolutia pietelor externe sau poate ca nu sunt convinsi ca piata mai poate creste de la nivelurile actuale. In aceste conditii, vedem evolutii mixte pentru cele mai importante titluri tranzactionate si, de cele mai multe ori, miscari mai ample ale preturilor de la o tranzactie la alta. Nu cred ca putem sa ne asteptam la o situatie diferita in sedintele urmatoare, piata urmand cel mai probabil sa aiba o evolutie asemanatoare cel putin pana ce vor fi anuntate primele rezultate semes­triale“, a declarat Mihai Muresian, di­rectorul de tranzactionare al firmei de brokeraj Intercapital Invest. Titlurile FP au incheiat ziua in scadere nesemnificativa, cu 0,08%, la 0,64 lei, iar actiunile Erste au urmat evolutia de pe piata de la Viena si au avansat cu 1,71%, la 94,9 lei. La inchiderea pietei principale, indicele BET, al celor mai lichide zece actiuni, a fost in crestere cu 0,47%, in timp ce indicele BET-FI, care reflecta evolutia actiunilor celor cinci SIF-uri si al titlurilor FP, s-a plasat cu 0,36% sub nivelul de vineri. Pe piata Rasdaq, investitorii au transferat actiuni de 574.000 de lei, fata de 85.000 in sedinta precedenta. La inchiderea pietei principale de la Bucuresti, bursele vest-europene erau in crestere cu pana la 0,5%. Pietele vestice au revenit in apropierea maximelor istorice dupa ce se corectasera la finalul lui mai si inceputul lui iunie. In SUA, indicii Dow Jones Industrial Average (DJIA) si S&P500 sunt la maxime istorice din punctul de vedere al randamentelor ajustate cu inflatia. Valorile nominale ale celor doi indici sunt foarte apropiate de maximele din mai.