Activele (SIF1) si (SIF5) au crescut in septembrie - 16 octombrie 2015

De la TradeVille.ro wiki

SIF Banat-Crisana (SIF1) a incheiat luna septembrie cu active nete in administrare in valoare de 1,765 miliarde de lei, in crestere cu circa 0,5% fata de luna precedenta. Societatea se mentine drept cea mai mare dintre SIF-uri, dupa valoarea activelor nete la finalul primelor noua luni. Cea mai mare investitie a SIF1 sunt actiunile Erste Bank (EBS), care au urcat cu 36% in euro pe bursa de la Viena in acest an. Profitul dupa primele noua luni din an al SIF1 este de 51 milioane de lei. Cea mai profitabila dintre SIF-uri este SIF Oltenia (SIF5), cu un castig de 140 milioane de lei dupa primele noua luni. In cazul SIF Oltenia, profitul din primele opt luni a fost alimentat in principal de trecerea la venituri, si ulterior ca profit, a dividendelor de 82,6 mil. lei neridicate de actionarii SIF-ului timp de mai bine de trei ani. Activele SIF-ului au avansat cu peste 2% in septembrie pana la 1,595 miliarde de lei. Pe de alta parte, SIF Transilvania (SIF3) a incheiat primele noua luni ale anului cu un profit de 50,31 milioane de lei, usor sub nivelul de la finalul lunii august, in timp ce SIF Muntenia (SIF4) a inregistrat un plus de 1,7 milioane de lei in septembrie pana la un castig total de 80,8 milioane de lei. SIF Moldova nu isi publicase raportul lunar pana la inchiderea editiei.