Administratorii (EL) tin cu dintii de "salariul" de 3.000 de euro pe luna plus bonus pe sedinta - 21 august 2015
Boardul Electrica (simbol bursier EL) cere pentru a treia oara actionarilor sa aprobe schema de remunerare cu o suma fixa, plus un bonus pentru participarea la sedinte. Pe baza acestui sistem, veniturile individuale ale administratorilor neexecutivi s-ar ridica la cel putin 50.000 de euro brut pe an. Nivelul de recompensare a administratorilor ar fi astfel comparabil cu cel oferit de companii mult mai mari din Franta si Olanda si depaseste chiar si remuneratia oferita de cea mai bogata companie locala, OMV Petrom, care isi plateste membrii boardului cu doar 20.000 de euro net pe an, plus o prima pentru sedinte. Propunerea schemei de remunerare a fost respinsa de stat, care detine 48,7% din actiunile Electrica, de doua ori, inclusiv intr-o varianta care prevedea remunerarea suplimentara a presedintelui boardului. Adunarea Generala din 9 septembrie va fi a treia oara cand actionarii vor lua in discutie schema de remunerare a Consiliului de Administratie, alaturi de planul de administrare propus de boardul ales in septembrie 2014. Schema de remunerare propusa de cei cinci administratori prevede plata a 3.000 de euro brut pe luna de persoana, plus un bonus de 1.000 de euro brut pentru participarea la sedintele de board si inca 1.000 de euro brut pentru fiecare participare la sedintele comitetelor din cadrul Consiliului de Administratie.