Administratorii FP vor anunta la inceputul lunii iulie daca vor efectua o dubla listare - 01 iulie 2011
Anuntul privind o listare secundara Fondului Proprietatea (FP) va fi facut la sfarsitul primei saptamani din luna iulie, nu la sfarsitul lunii iunie, asa cum se mentionase anterior, au declarat oficialii Franklin Templeton Investment Management, managerul de investitii si unic administrator al fondului.
„Luand in considerare numeroasele discutii cu bancile de investitii, precum si reactiile primte recent din partea investitorilor institutionali in cele trei saptamani de road show international, managerul de fond are nevoie de mai mult timp pentru a incorpora aceste noi informatii in recomandarea pentru actionari si, de asemenea, pentru a se consulta cu Comitetul Reprezentantilor cu privire la acest subiect”, se arata intr-un comunicat al Franklin Templeton.
In luna aprilie, oficialii administratorului Fondului Proprietatea declarasera ca acesta va ramane listat doar pe Bursa de Valori Bucuresti (BVB), daca nu se va lua nici o decizie cu privire la o dubla listare pana in luna iunie.
In ultima sedinta de tranzactionare din aceasta saptamana, pretul titlurilor Fondului Proprietatea s-a depreciat usor, cu 0,93 de procente. Astfel, in jurul orei 16.00, tranzactiile se efectuau la nivelul de 0,53 de lei/unitate.