Administratorii locali de fonduri au ajuns sa aiba pe mana 2 mld. euro. Cine sunt cei mai mari? - 12 septembrie 2011

De la TradeVille.ro wiki

Activele fondurilor de investitii din Romania au ajuns la finele lunii august la 1,98 mld. euro, luand in calcul si banii atrasi de fondurile distribuite de administratorii locali, dar care sunt inregistrate in strainatate, potrivit unei statistici a Asociatiei Administratorilor de Fonduri (AAF). Statistica cuprinde atat activele fondurilor mutuale (deschise), in valoare de 1,9 mld. euro, cat si activele fondurilor inchise si ale conturilor individuale din portofoliile administratorilor locali. In urma cu 3 ani, inainte de caderea Lehman Brothers si declansarea crizei financiare, activele fondurilor de investitii locale erau de circa 300 mil. euro. Cresterea puternica a pietei fondurilor mutuale a venit ca urmare a promovarii mai puternice a acestor produse de catre BCR si Raiffeisen, doua dintre cele mai mari banci de pe piata, care au reusit in trei ani sa gestioneze active de peste 630 mil. euro fiecare. Atat Erste Asset Management, cat si Raiffeisen Asset Management au promovat mai ales fondurile cu risc scazut (cele monetare si de obligatiuni), care au devenit astfel de departe cele mai mari fonduri de pe piata. De asemenea, Raiffeisen a lansat fonduri denominate in euro si dolari, care au reusit sa atraga zeci de milioane de euro de la romanii dornici de plasamente in valuta. Recent, Asociatia Administratorilor de Fonduri a inclus in statisticile sale si fondurile care sunt distribuite pe piata locala, dar sunt inregistrate in strainatate. Cele mai mari produse de acest fel sunt administrate de ING, care a intrat pe locul al treilea in topul managerilor de fonduri locali, cu active de aproape 260 mil. euro. Cele doua fonduri administrate de ING, unul cu plasamente in obligatiuni si celalalt cu investitii in actiuni, au fost lansate in februarie 2008, iar o parte semnificativa a activelor provin de la participantii in schemele de asigurari ale ING. Fondurile sunt inregistrate in Luxemburg, dar sunt administrate de echipa locala a ING Investment Management. ING Romanian Equity a devenit cel mai mare fond de actiuni de pe piata locala, cu active de 69 mil. euro la finele lunii august, insa circa 40% din active sunt plasate pe alte burse din regiune.