Adrian Vasilescu, BNR; 5 lei/euro: o prognoza care sufera si nu... supara - 13 iunie 2012

De la TradeVille.ro wiki

De mai multe zile, fara intrerupere, leul se apreciaza fata de euro. Dupa ce, incepand din 8 mai, piata valutara - desi nu a dat semne de destabilizare - a trecut prin multe momente dificile. Moneda nationala s-a depreciat de la 4,40 la 4,46 lei pentru un euro intr-un timp foarte scurt. De foarte multa vreme cursul de schimb nu a mai trecut, intr-un timp atat de scurt, peste atat de multe praguri. Dar in tot acest timp, in care pietele valutare din intreaga regiune din aceasta parte a Europei au fost supuse unor socuri provocate de turbulentele prin care trec Grecia, Spania, Italia si de riscul recesiunii in zona euro, leul a avut si are in continuare cel mai bun comportament.Daca am lua in calcul numai problemele din aceste zile dificile, in conditiile in care piata valutara nu s-a destabilizat si nici nu da semne de destabilizare, si tot ar fi greu de acceptat preziceri potrivit carora cursul va sari la 5 lei pentru un "euro" in acest an. Si chiar daca prezicerile "au fost facute cu subiect si predicat", cum a declarat pe 11 iunie un cunoscut analist economic. Dupa care, hodoronc-tronc, s-a repezit in guvernatorul BNR: "Mugur Isarescu nu prea mai are subiect si predicat (…) spunand ca acest curs (cel de 5 lei pentru un euro - n.a.) supara rau". Probabil, cunoscutul analist se incumetase sa citeasca fara ochelari si a vazut "supara rau" in loc de "sufera rau". Caci guvernatorul BNR declarase, cum nota Mediafax in 5 iunie: "O asemenea prognoza (5 lei/euro - nota Mediafax) sufera. As spune ca sufera rau."Asadar, nu e alba ci neagra. Nu e vorba ca prognoza l-ar fi suparat pe guvernatorul BNR, ci prognoza insasi sufera. Sufera rau prin inconsistenta. Mai cu seama, sufera prin faptul ca este eronata, a continuat guvernatorul. Sugerand ca banca centrala nu va lasa cursul sa urce, in conditiile aprecierii dolarului fata de euro si a euro fata de leu, pana la un nivel care ar afecta puternic economia.Fara indoiala, o dubla depreciere a leului - fata de euro si, totodata, fata de dolar, pana la niveluri riscante - ar pune in dificultate stabilitatea preturilor si, mai departe, stabilitatea financiara. Banca Nationala, cum bine se cunoaste, nu are tinta de curs. Are numai tinta de inflatie. Dar daca rata de schimb pe piata valutara ar tinde sa o apuce pe cai periculoase, de natura sa destabilizeze sistemul preturilor, interventiile Bancii Nationale nu ar intarzia. Iar lucrurile nu stau deloc asa cum am citit undeva zilele trecute. Si anume ca: "Guvernatorul a fost nevoit sa recunoasca, in sfarsit, ca Banca Nationala intervine pe piata valutara". Asa este: "a recunoscut". Dar nu acum, ci acum 22 de ani. Si de atunci tot repeta ca e obligatia legala a BNR sa intervina cand pe piata valutara se fac simtite deprecieri sau aprecieri excesive ale leului.Da, BNR intervine. Si nu doar vanzand sau cumparand valuta. Stiu ca vanzarea si cumpararea de valuta fascineaza publicul si mass-media. Cand ma refer insa la "interventie" am in vedere folosirea unui vast instrumentar, cu foarte multe componente, inclusiv o componenta psihologica. Straduindu-se sa apere - repet - stabilitatea preturilor.Am vazut luni comunicatul INS privind preturile. Arata bine. Punctul de plecare: luna iulie 2010. Niveluri ingrijoratoare: rata lunara - 2,58 la suta; rata anuala - 7,14 la suta; rata medie anuala - 4,8 la suta. Diferenta dintre cele doua rate anuale: 2,24 puncte procentuale. De aici, timp de 11 luni, pana in mai 2011, rata anuala a urcat pana la 8,41 (cea mai mare din Uniunea Europeana), iar rata medie anuala pana la 7,5 la suta. Diferenta dintre ele: 0,91 puncte procentuale. O apropiere intre cele doua rate… dar la nivelul cel mai de sus. De aici a inceput o noua etapa de optimizare a inflatiei. Timp de 12 luni, fara intrerupere, din iunie 2011 si pana in mai 2012, au fost obtinute trei rezultate remarcabile: 1) rata anuala a scazut de la 8,41 la suta la 1,79 la suta; rata medie anuala a scazut de la 7,8 in iunie 2011 la 3,5 la suta; iar diferenta dintre cele doua rate s-a redus pana la 1,71 puncte procentuale, la nivelul cel mai de jos, ca semn al stabilitatii preturilor. Acesta este un tablou absolut inedit. O premiera in 22 de ani. BNR nu va lasa cursul s-o ia razna si sa-l destabilizeze.