Afaceri in crestere si profit in scadere pentru (TRP) - 12 noiembrie 2010

De la TradeVille.ro wiki

Afacerile companiei Teraplast din Bistrita (TRP) au crescut cu 14% in primele noua luni ale anului, la 161,16 milioane de lei (38,5 milioane de euro), insa profitul net s-a diminuat cu 13,5%, la 9,86 milioane lei (2,35 milioane euro), comparativ cu rezultatele din aceeasi perioada a anului trecut.Rezultatele companiei au fost calculate conform standardelor romanesti de contabilitate si nu sunt auditate.In intervalul ianuarie-septembrie din 2009, Teraplast a intregistrat afaceri de 141,28 milioane de lei si a obtinut un profit net de 11,4 milioane de lei. "La nivelul trimestrului III nu au existat imbunatatiri semnificative ale mediului economic, din contra am resimtit o scadere a ritmului de achizitii pentru lucrari de infrastructura, datorata pe de o parte perioadei de concedii, iar pe de alta parte prudentei pe care firmele de constructii o manifesta in privinta demararii de noi lucrari sau continuarii lucrarilor incepute, ca urmare a incertitudinii incasarilor", a declarat directorul general al Teraplat, Florin Urite, intr-un comunicat transmis joi Bursei. In primele noua luni, Teraplast a avut venituri de 175,78 milioane de lei (42 milioane de euro), in crestere cu 14,8% fata de nivelul din aceeasi perioada a anului trecut, de 153 milioane de lei, si cheltuieli de 165,29 milioane de lei (39,5 milioane de euro), cu 17,5% mai mari decat cele din intervalul ianuarie-martie din 2009, de 140,6 milioane de lei. Teraplast a realizat in primele trei trimestre investitii de 11,6 milioane lei, acestea fiind orientate catre dezvoltarea Parcului Industrial Teraplast, din Saratel (judetul Bistrita-Nasaud) si catre extinderea portofoliului de sisteme.