Rares Nilas: Exista investitori care vad o oportunitate in prabusirea Bursei - 10 mai 2010
Brokerii se asteapta in urmatoarele sedinte la o revenire usoara a preturilor pe Bursa de la Bucuresti, dupa o saptamana de cosmar, in care principalii indici locali au pierdut aproape intreaga crestere din acest an. Societatile financiare au pierdut vineri 6,5% pe indicele BET-FI, coborand sub pragul de 25.000 de puncte. In ultima saptamana indicele de profil a pierdut aproape 17%. "Evolutia Bursei locale de saptamana trecuta a fost data in principal de modul in care pietele externe au reactionat la stirile referitoare la problemele datoriilor statelor din regiune. Si degringolada stirilor interne, ba de majorare a taxelor, ba de reducere a salariilor bugetare, care denota mai mult o nestiinta din partea politicului, contribuie la nesiguranta investitorilor", a declarat Rares Nilas, directorul executiv al societatii de intermediere BT Securities. Cele mai afectate titluri la categoria societatilor financiare au fost actiunile SIF Moldova (SIF2), care au coborat cu aproape 7,8% sub referinta. Titlurile SIF Oltenia (SIF5) au consemnat cel mai mare rulaj din piata, de peste 21,8 mil. lei, in timp ce cotatia actiunilor a coborat cu 5,9%, cea mai mica scadere la aceasta categorie. Indicele BET a coborat vineri cu 4,5%, in ultima saptamana pierzand peste 16%. Cele mai afectate titluri din cadrul indicelui au fost actiunile bancare BRD si Banca Transilvania (TLV) care vineri au inregistrat scaderi de 3,6% si respectiv 7,7% fata de referinta. "In conditiile in care in nici patru sedinte am asistat la prabusirea pietei, cred ca avem de a face cu al doilea val de criza pe Bursa", a concluzionat Nilas. Indicele energetic BET-NG a inregistrat vineri cea mai mica corectie, de putin peste 2,8% fata de referinta. De altfel, indicele inregistreaza acum cea mai mare crestere din piata de la inceputul anului, de 15,8% fata de ultima cotatie din decembrie 2009. "In ciuda conditiilor actuale exista si optimism in piata. Acest lucru se vede in cresterea volumelor de tranzactionare, unde vedem si cumparatori. Exista investitori care vad in aceste corectii o oportunitate, dar este greu sa iti pastrezi curajul cand auzi tot felul de zvonuri, cum ar fi dezmembrarea zonei euro sau falimentul Greciei", a mai spus Nilas. Valoarea tranzactiilor din sedinta de vineri a depasit 16 mil. euro, mult peste media transferurilor din aprilie, cele mai mari rulaje fiind inregistrate de titlurile bancare si cele pe SIF Oltenia. "In sedintele urmatoare ma astept la o revenire. Au fost scaderi prea abrupte si nu este inca vorba despre o stare de panica in piata. Trendul din pacate cred ca s-a schimbat, avem un trend negativ acum in conditiile in care s-au spart niveluri de rezistenta importante", a apreciat Nilas. Pe extern, principalele piete europene au inregistrat saptamana trecuta scaderi similare cu cele de la Bucuresti, indicele paneuropean Euro Stoxx 50 coborand vineri cu peste 4,3% fata de referinta. "In momentul de fata asistam la daramarea ultimului mit cu privire la siguranta investitiilor. Titlurile de stat erau ultimele instrumente finaciare considerate sigure. Investitorii incep din ce in ce mai mult sa aiba dubii cu privire la posibilitatea statelor de a-si plati datoriile la scadenta, un exemplu in acest sens fiind Grecia", a incheiat Nilas.