Ray Dalio lanseaza un nou fond in China, prin care vrea sa atraga 470 milioane dolari - 18 noiembrie 2021

De la TradeVille.ro wiki

• În vară, managerul de fond încuraja investitorii să îşi păstreze o bună parte din bani în China, alături de participaţiile din Statele Unite, mai arată publicaţia menţionată Ray Dalio, vestitul manager de fonduri de hedging din Statele Unite, lansează un nou fond în China printr-o subsidiară locală, prin care vrea să strângă peste trei miliarde de yuani, echivalentul a circa 468,8 milioane de dolari, conform unui raport al China's Securities Times, notează CNBC. Dalio's Bridgewater Associates este cel mai mare fond de heding din lume, cu active sub administrare de 223 miliarde de dolari, conform unor rapoarte din iulie ale Comisiei de Valori Mobiliare, supraveghetorul pieţei de capital din Statele Unite. Fondul este american dar, aproape 60% dintre activele sale erau deţinute de clienţi din afara Statelor Unite, potrivit raportului, după cum reiese din articolul de la CNBC. În 2018, Bridgewater (China) In­vestment Management, filiala din Shanghai deţinută în totalitate de Dalio's Bridgewater Associates, a lansat primul său produs din China pentru investitorii de pe continent. De altfel Dalio, care este destul de popular în China, a vorbit frecvent despre oportunităţile de investiţii din cea de-a doua mai mare economie a lumii. Chiar în urma represiunilor de reglementare ale autorităţilor de la Beijing din vară, Dalio a încurajat investitorii globali să-şi păstreze o parte importantă de bani în China, alături de participaţiile din Statele Unite. Chiar în vara acestui an, în timpul listării companiei de transport de tip ride-hailing Didi la New York, autorităţile chineze au ordonat platformelor de aplicaţii să limine Didi din listele lor, şi au început investigaţii privind securitatea datelor, stopând practic perspectivele de creştere ale afacerii pe termen scurt. Ulterior, companiile chienze de educaţie au fost transformate în organizaţii non-profit, ceea ce a aruncat multe îndoieli asupra capitalismului din China. Atunci Dalio, care are relaţii cu China de peste 35 de ani, a scris pe contul său de LinkedIn că cei care nu au contact direct cu autorităţile de la Beijing interpretează greşit că mişcările arată adevărata faţă "capitalistă" a Chinei, chiar dacă tendinţa ultimilor 40 de ani a fost în mod clar către dezvoltarea unei economii de piaţă, cu antreprenori, capitalişti şi pieţe de capital. "În cazul Didi, factorii de decizie au semnalat că s-ar putea să nu fie cel mai bine să se continue procesul de listare al companiei, şi este de înţeles că vor să se ocupe de problema confidenţialităţii datelor. În cazul companiilor de educaţie, autorităţile doresc să reducă inegalităţile şi povara financiară pentru cei care vor să beneficieze de astfel de servicii pentru copiii lor, dar nu şi le pot permite, astfel încât le fac disponibile pe scară largă. Ei cred că aceste lucruri sunt mai bune pentru ţară, chiar dacă nu sunt pe placul acţionarilor", a scris Dalio. Managerul de fond afirma că, în China, este un sistem capitalist de stat, ceea ce înseamnă că statul serveşte interesele majorităţii oamenilor, iar factorii de decizie politică nu vor lăsa ca sensibilităţile pieţelor de capital sau ale bogaţilor să fie un impediment pentru implementarea a ceea ce ei cred că este bine pentru majoritatea oamenilor. Mai degrabă, pieţele şi capitaliştii trebuie să-şi înţeleagă rolul în sistem şi să nu creadă că bogaţii au puterea să determine cum merg lucrurile. De asemenea, Dalio mai spunea că, în ritmul dezvoltării rapide a pieţelor de capital, autorităţile chineze caută să implementeze reglementări adecvate, dar când acestea nu sunt clare şi se schimbă rapid, pot fi greşit interpretate drept mişcări anticapitaliste. În plus, mediul global se schimbă spunea Dalio, referindu-se la politica recentă a guvernului din Statele Unite privind listarea companiilor chineze în SUA sau la ameninţările privind interzi­cerea fondurilor de pensii să investească în China. "Asumaţi-vă că aceste lucruri se vor mai întâmpla şi investiţi în consecinţă. Dar nu interpretaţi greşit aceste mişcări drept schimbări de trend, şi nu vă aşteptaţi ca acest capitalism de stat chinezesc să fie precum capitalismul occidental", scria Dalio. Conform vestitului manager de fond, în ceea ce priveşte investiţiile, sistemele şi pieţele americane şi chineze prezintă atât oportunităţi cât şi riscuri, fiind concurente dar şi diversificându-se reciproc. "Prin urmare, ambele ar trebui considerate ca părţi importante ale unui portofoliul", scria Dalio în vară.