Razvan Rusu, Aviva Investors: 2010 va fi anul fondurilor de nisa - 25 februarie 2010

De la TradeVille.ro wiki

Dupa un an cu maxime istorice ale activelor fondurilor de investitii si o tendinta de crestere a apetitului pentru produsele cu risc redus, 2010 este anul in care se vor lansa foarte multe fonduri de nisa, explica Razvan Rusu, directorul de investitii al Aviva Investors Romania, intr-un interviu acordat Wall-Street. Anul trecut, activele fondurilor de investitii au atins un maxim istoric de 3,3 miliarde lei, la un volum de subscrieri de 3,97 miliarde lei. Apetitul investitorilor s-a mutat spre zona produselor cu risc minim – fonduri monetare sau de obligatiuni – ce au avut ascensiuni importante in anul crizei. Tendinta continua in prima parte a acestui an, crede Razvan Rusu (foto), director de investitii al Aviva Investors Romania, desi este posibil ca in a doua jumatate a anului sa asistam la intrari masive pe fondurile de actiuni, in contextul unei reveniri a pietei bursiere. Dar 2010 aduce si o noutate in industria de asset management: miza pe fondurile de nisa. “In 2010 vor aparea foarte multe fonduri de nisa, care se vor adresa unui anumit segment de piata pe care vor incerca sa il acopere, cum este fondul pe indice lansat recent. Cred ca in momentul in care oamenii isi vor dori sa isi ia risc in portofoliu, vor incepe cu actiuni si vor cauta apoi acest gen de produse de nisa”, a explicat Rusu. In acelasi timp, cresterea continua a activelor va continua in masura in care si retelele de distributie ale bancilor vor vinde in continuare produsele diviziilor de asset managemement. “Anul trecut s-au vandut foarte multe fonduri care nu aveau risc mare in portofoliu, monetare si de obligatiuni, intr-o perioada cu randamente foarte bune, in care piata monetara a fost la nivele atractive, fara componente de risc”, a continuat Rusu.Fondurile au fost foarte bine vandute prin retelele bancare, o orientare deliberata a bancilor pentru a promova fondurile de investitii. Conform unei analize Wall-Street din ultima parte a anului trecut, primii 7 jucatori din piata fondurilor mutuale, singurele banci cu divizii de investitii, detin peste 90% din cota totala, in timp ce felia ramasa se imparte intre cei 12 administratori independenti. Pe intreg anul trecut, ponderea bancilor in zona fondurilor a fost de 93,5% din totalul activelor, conform datelor Asociatiei Administratorilor de Fonduri.Puterea imensa a distributiei fondurilor prin sistemele bancare impiedica orice incercare de ascensiune a fondurilor independente, care au la dispozitie mai putine resurse si sprijin al unei entitati. Dar aceasta tendinta ii poate sustine pe administratorii mai mici, in masura in care ajuta oamenii sa se familiarizeze cu conceptul de fond de investitii, ca sa poate merge apoi in cautarea performantelor, explica Rusu. “Deocamdata nu vad o diferentiere foarte clara a categoriilor de risc in mentalul colectiv al clientului de retail, dar cand se acomodeaza cu ideea de fond de investitii incepe sa selecteze si dupa performanta”, a continuat el. La acest capitol, fondul de obligatiuni Orizont administrat de Aviva a fost cel mai performant in 2008, pe locul 3 in 2009 si a inceput acest an tot in fruntea topului la categoria sa. Insa in privinta cotei de piata, Rusu sustine ca au fost defavorizati de faptul ca nu au aceeasi capacitate de distributie, chiar daca Aviva are cea mai extinsa retea, actul de vanzare lipseste, pentru ca bancile isi vand in principal propriile produsePractic, in ultima perioada pare si mai justificat ca bancile sa isi mute clientii din depozite in fonduri, in conditiile in care piata monetara este la un nivel pe care randamentele depozitelor nu le fac sustenabile, chiar daca acest lucru inseamna mutarea banilor din banca. Razvan Rusu nu vede schimbari semnificative in aceasta tendinta de dominare a diviziilor de asset management ale bancilor, cel putin la nivel de structura. “Dar o cota de piata mai mica intr-o piata mai mare poate sa faca mai mult sens decat o cota mare intr-o piata mica pentru business-ul propriu zis. Cred ca dupa etapa de obisnuinta, urmeaza pasul in care investitorii vor cauta performanta. Atunci vom avea o sansa, daca vom vinde produse competitive si bune”, explica Rusu. In ce priveste noua clasificare a fondurilor deschise conform standardelor EFAMA, directorul de investitii al Aviva spune ca este un moment pozitiv pentru industrie, care aduce mai multa transparenta si o delimitare clara a riscurilor si obiectivelor. In ce priveste evolutia mediului financiar, Razvan Rusu este optimist moderat. Astfel, pe piata monetara el vede o scadere a dobanzii de referinta pana la 6%, care va face zona de obligatiuni atractiva in procesul de finantare al companiilor, iar pe actiuni se asteapta la un avant pozitiv, peste nivelul din 2009, dar fara prea multa spectaculozitate. “Sunt doua mari repere: daca pietele externe vor evolua pozitiv si BVB va merge bine si, pe plan local, daca se va ridica pragul la SIF-uri exista mari sanse sa avem un an foarte bun”, explica Rusu. In acelasi timp, directorul de investitii vede oportunitati foarte mari si pe piata imobiliara, iar daca fondul Aviva Properties va reusi sa intre in proiecte importante, va putea oferi randamente foarte bune in scurt timp. “Incercam sa deschidem cat mai multe porti, pentru a vedea intr-un final care sunt cele mai solide. Cred ca piata imobiliara este intr-un punct in care poti sa cumperi la randamente foarte bune, de 10-11% pe an, lucru greu de obtinut pe piata bancara”, explica Rusu. Practic, anul 2010 va fi de consolidare a noilor produse Aviva Investors si a celor care au avut performante bune in anii trecuti. In ultimele luni, compania a lansat doua fonduri (cel imobiliar si cel pe indice) si pregateste platforma de Internet, care va fi lansata in aproximativ o luna si jumatate. “Problema nu se pune sa lansezi multe produse, ci sa existe o piata cu adancimea necesara pentru ca ele sa faca sens economic. Mai mult, daca platforma de Internet se dovedeste un canal de vanzare viabil si solid, nu excludem varianta de a lansa si alte fonduri”, sustine Razvan Rusu. Un alt produs pe care AIR mizeaza este administrarea individuala a portofoliilor care a fost anul trecut cea mai stabile parte a business-ului. “Clientii nostri au avut randamente foarte bune, riscurile asumate au fost mai mici si au venit si investitori noi. E unul din segmentele de viitor pentru industrie, in conditiile in care multi isi vor dori un profil investitional adecvat personalitatii lor. In momente de instabilitate majora in pietele financiare, calitatea administrarii banilor devine importanta, iar clientii cu disponibilitati importante vor cauta un serviciu care sa corespunda nevoilor proprii customizate. Aici este o fereastra de oportunitate foarte mare”, dezvolta Razvan Rusu. Suma minima pentru un astfel de cont este de 100.000 lei, compania neavand in plan sa mareasca acest plafon in viitorul apropiat, ci doar in situatia in care aceasta nu va mai acoperi costurile. Asadar, strategia generala a Aviva este de dezvolta produsele deja existente si cu potential si de a crea un istoric pentru a da investitorilor posibilitatea sa vada evolutia in timp a acestor fonduri. La sfarsitul lunii ianuarie, Aviva Investors Romania gestiona active de 48 milioane de lei, avand o cota de piata de 1,25%, conform datelor AAF.