Record de lichiditate la Sibiu. Speculatorii se muta vara de pe (BVB) pe (Sibex) - 03 iunie 2011
Bursa de la Sibiu (Sibex) a mai batut un record de lichiditate pe contractul futures Euro/Dolar. Brokerii spune ca in perioada de vara speculatorii tind sa migreze catre Sibex, in special in zilele in care activitatea pe BVB este redusa. Pe 1 iunie au fost incheiate peste 4.200 de contracte EUR/USD_RON la Bursa de la Sibiu, cu un rulaj total de aproape 15 milioane de euro. Contractul avea scadenta pe data de 11 iunie. Volumul reprezinta mai bine de jumatate din intregul rulaj inregistrat in luna mai pe cursul Euro/Dolar. Noul varf de lichiditate vine la doar o zi dupa precedentul record, stabilit in ultima sedinta de luna trecuta.„Cred ca este un raspuns la perioadele cu activitate redusa pe care le traverseaza piata de la Bucuresti. Discutam despre instrumente pentru speculatori, asa ca nu cred ca se poate spune ca aceste tranzactii de pe Sibex sunt incercari de acoperire a riscului. Practic speculatorii s-au mutat pentru un timp de pe BVB pe Sibex incercand sa profite de o lichiditate si volatilitate mai mare”, considera Mihai Muresian, directorul de tranzactionare al firmei de brokeraj Intercapital Invest.Contractele pe indicele american Dow Jones, cu scadenta de asemenea pe 11 iunie, s-au aflat pe locul doi al lichiditatii pe Sibex, cu o valoare a rulajului de 11,4 milioane euro. Tranzactii notabile s-au mai inregistrat pe contractele ce au ca activ suport aurul, rulajul ajungand la 1,3 milioane euro.