Recorduri de maxime istorice pentru indicii BVB - 12 iulie 2021
Transport Trade Services şi alte zece companii s-au listat la bursa noastră, în prima jumătate a anului Toţi indicii Bursei de Valori Bucureşti (BVB) au avut creşteri majore în primele şase luni ale anului, peste cele ale principalelor pieţe internaţionale, într-un mediu general propice activelor de risc. Indicele BET, ce reuneşte cele mai lichide şaptesprezece acţiuni de la bursa noastră, s-a apreciat cu 21,08%, în prima jumătate a acestui an, până la 11.873,03 puncte, într-o secvenţă de continuare a tendinţei ascendente demarate anul trecut, pe parcursul căreia coşul de acţiuni a atins un nou maxim istoric în data de 16 martie, după treisprezece ani şi opt luni de la recordul anterior, din iulie 2007. Apoi, principalul indice de la BVB a mers din maxim istoric în maxim istoric, traseul relativ asemănător cu cel al indicelui BET-BK, care prin structură este mai adecvat să fie folosit drept reper pentru portofolii diversificate la bursa noastră, care a urcat cu 24,1%, la 2.317,03 puncte, în prima jumătate a anului. Apreciere mai mare a S&P'500 faţă de Nasdaq, semn că piaţa din Statele Unite nu s-a mai bazat atât de mult pe companiile de tehnologie În pieţele din Statele Unite, cele care dau tonul tuturor buselor din lume, trendul ascendent puternic demarat anul trecut după şocul Covid-19 a continuat, cu deosebirea că acum companiile ciclice au pus umărul serios la ascensiune, semn al anticipaţilor revenirii economice. Indicele Dow Jones Industrial Average a întregistrat un avans de 12,7%, în primele şase luni din 2021, în timp ce pentru Standard & Poor's 500 creşterea a fost de 14,4%. Nasdaq Composite, indicele companiilor din domenii intensive în cunoaştere, a urcat cu 12,6%, sub aprecierea S&P'500, semn că pieţele americane nu s-au mai bazat atât de mult pe tehnologie în ultimele câteva luni. De partea noastră a Atlanticului, indicele pan-european Stoxx 600 a crescut cu 13,5%, în prima jumătate a anului, în timp ce indicele DAX 30 al bursei din Frankfurt a avut un avans de 13,2%, iar FTSE 100, al pieţei londoneze, s-a apreciat cu 8,9%. În ansamblu, evoluţiile pot fi puse pe seama mediului general de dobânzi scăzute practicate de Rezerva Federală şi Banca Central Europeană, a achiziţiilor masive de active atât în Statele Unite cât şi în Europa, a aşteptărilor privind evoluţia economiei în condiţiile intrării într-un nou ciclu sau a programelor masive de investiţii ale autorităţilor ce se prefigurează pe ambele continente. Creştere de 24,9% pentru BET-TR, într-o perioadă în care aportul dividendelor a fost mai redus decât în anii trecuţi În acest context internaţional, la Bucureşti, indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de acţiuni de la BVB, a urcat cu 20,68%, 1.051,87 puncte, în primele şase luni din 2021, în timp ce indicele compozit BETPlus s-a apreciat cu 21,17%, până la 1.774,88 de puncte. Sunt evoluţii mai bune decât cele din marile burse internaţionale, care pot fi puse atât pe seama parcursului excepţional al unor emitenţi cât şi a structurii pieţei noastre, în care companii din sectoare ciclice, de pildă cel bancar, au o pondere mai mare decât în cazul unor pieţei mai dezvoltate. Dar, poate mai important decât aceste elemente este dimensiunea mică a free-float-ului de la BVB, care se reduce tot mai mult prin achiziţiile fondurilor de pensii Pilon II, astfel încât oferta este din ce în ce mai dezechilibrată faţă de cererea în creştere. Spre deosebire de anii trecuţi, când dividendele erau principala atracţie a companiilor de la BVB, acum, ţinând cont de impactul pandemiei, în general alocările au fost mai reduse, ceea ce combinat cu preţuri mai mari ale acţiunilor a făcut ca randamentele să nu mai fie la nivelul celor din ultimii ani, dar peste cele din pieţele dezvoltate. În acest context, indicele BET-TR, ce reflectă şi dividendele plătite de companiile din BET, a urcat cu 24,9%, la 20.620,64 de puncte, evoluţie mai bună dar nu spectaculoasă în comparaţie cu cea a indicelui BET. TeraPlast - vedeta primelor şase luni de la BVB Acţiunile producătorului de materiale de contrucţii TeraPlast (TRP) au avut de departe cea mai bună evoluţie din indicii BET şi BET-BK, titlurile companiei marcând un avans de 123,06%, până la 0,997 lei, în primele şase luni ale anului. Ascensiunea s-a produs în primul rând pe fondul propunerii şi ulterior acordării de dividende speciale de 226 milioane de lei din rezultatul primului trimestru, echivalentul a 60% din banii încasaţi pentru divizia Steel. Valoarea dividendului este de 0,13 lei, echivalentul unui randament brut de circa 24% faţă de preţul acţiunii din ziua anunţului, iar data de înregistrare (cea care defineşte acţionarii ce vor beneficia de dividende) este 12 iulie. În plus, compania a raportat rezultate financiare foarte bune pentru anul trecut şi, în contextul economic actual există premise importante ca producătorul de materiale de construcţii să continue să performeze. Cu un randament total de 63,3%, ce include şi dividendul deja plătit, acţiunile Nuclearelectrica (SNN) se situează pe poziţia a doua în topul randamentelor din indicele BET, în primele şase luni ale anului. Spre deosebire de TeraPlast, acţiunile SNN au avut un trend ascendent lin, fără pusee masive de creştere, astfel încât evoluţia nu poate fi pusă pe seama unui eveniment punctual. Avantajată de preţul mare al energiei electrice, ceea ce s-a văzut în rezultatele bune raportate de companie, Nuclearelectrica a distribuit un dividend cu randament brut de 6,3% faţă de preţul acţiunii din ziua propunerii, printre cele mai mari de la BVB. În plus, în ultimii ani s-a aflat mai mereu în topul preferinţelor investitorilor, atât instituţionali cât şi de retail. Capitalizare de 2,2 miliarde lei pentru MedLife, care îşi continuă strategia de dezvoltare prin achiziţii În condiţiile raportării unor rezultate financiare foarte bune pentru primul trimestru, şi a perspectivelor pozitive pentru cele la şase luni care se vor raporta la o bază scăzută, acţiunile prestatorului privat de servicii medicale MedLife (M) au urcat cu 49,11% în primul trimestru al anului, până la 16,7 lei, preţ ce ridica capitalizarea companiei la aproape 2,2 miliarde de lei. De asemenea, în a doua parte a lunii iunie a fost adoptată Ordonanţa ce prevede introducerea contribuţiei personale pentru serviciile medicale private, ceea ce probabil va avea efect pozitiv asupra încasărilor companiei. Prestatorul de servicii medicale îşi continuă strategia de dezvoltare prin achiziţii, fiind printre emitenţi mari de creştere de la BVB. Beneficiind de eliminarea treptată a restricţiilor şi de perspectiva reluării activităţii economice la nivelurile de dinaintea pandemiei, acţiunile operatorului lanţurilor de unităţi de alimentaţie publică Sphera Franchise Group (SFG) au urcat cu 25,51%, la 18,45 lei, în primele şase luni ale anului, în timp ce titlurile producătorului de vinuri Purcari Wineries (WINE) au crescut cu 45,91%, la 32,1 lei. De menţionat că acţionarii Purcari vor primi o acţiune gratuită la una deţinută şi dividende. Evoluţii solide pentru bănci, pentru care se conturează perspectiva eliminării recomandării BCE de a nu distribui dividende Într-o perioadă în care indicele Euro Stoxx Banks a crescut cu 27%, acţiunile Banca Transilvania (TLV) s-au apreciat cu 21,11%, la 2,725 lei, în timp ce titlurile BRD-Groupe Societe Generale (BRD) au urcat cu 17,77%, până la 17,5 lei. Instituţia de credit din Cluj a raportat pentru primul trimestru un profit mai mult decât dublu faţă de cel din primele trei luni ale anului trecut, evoluţie ce a avut la bază în primul rând reversări de provizioane şi un venit net din active evaluate la valoarea justă prin contul de profit şi pierdere, şi mai puţin prin elemente de natură operaţională. În în lipsa unor venituri nerecurente, a BRD a raportat un profit într-o uşoară scădere pentru primul trimestru al anului. Recent, oficialii BCE au declarat că, în absenţa unor evenimente negative, instituţia va elimina recomandarea făcută băncilor anul trecut de a nu distribui dividende către acţionari, măsură ce arată că autorităţile de reglementare sunt mai puţin îngrijorate de riscul ca pandemia să creeze o criză bancară, conform Financial Times. Randament total de 24,4% pentru acţiunile OMV Petrom, într-un context marcat de creşterea puternică a preţului petrolului În sectorul energetic, acţiunile OMV Petrom (SNP) au urcat în primele şase luni ale anului cu 16,92%, până la 0,425 lei, iar cu tot cu dividende randamentul total al titlurilor SNP a fost de 24,45%, într-o perioadă în care cotaţia contractelor futures ale ţiţeiului Brent (relevant pentru piaţa europeană), a crescut cu 45%. Evoluţia preţului petrolului, care în timpul pandemiei a atins cotaţii foarte scăzute, indică în mod clar revenirea economică, dar şi perspectiva creşterii inflaţiei, odată ce scumpirea materiilor prime va fi transferată de producători în preţurile finale ale bunurilor şi serviciilor. În condiţiile unui dividend cu randament de 5,4% faţă din preţul din momentul anunţului, ridicat în condiţiile actuale dar sub ceea ce oferea compania în anii trecuţi, şi a unor rezultate financiare în scădere pentru primul trimestru, acţiunile SNG au avut o creştere de 12,28%, în primele şase luni ale anului, sub cea a indicilor generali ai BVB. Performanţe modeste pentru companiile de utilităţi Dacă preţul mare al energiei electrice a avantajat Nuclearelectrica, efectul a fost invers pentru Electrica (EL), companie ce se ocupă cu furnizarea şi distribuţia, ale cărei acţiuni au avut un randament de 2% în primele şase luni ale anului, şi de 7,81% cu tot cu dividende. Privite în ansablu, cu excepţia Conpet care a acordat dividende de 90% din profit, titlurile companiilor de utilităţi au avut evoluţii modeste între motive fiind rezultatele financiare dezamăgitoare, alocările de bani către acţionari mai reduse decât în anii precedenţi sau instabilitea de la nivelul conducerilor. În acest context, indicele BET-NG, ce reuneşte societăţile de energie şi utilităţi, a avut o creştere de 13,2% în primele şase luni ale anului, până la 784,66 de puncte, cea mai redusă dintre indicii BVB. Scandalul de la SIF Muntenia şi dovada că Autorităţii de Supraveghere Financiară nu îi pasă de investitori Indicele financiar BET-FI, al celor cinci SIF-uri şi Fondul Proprietatea (FP) s-a apreciat cu 22,37% în primele şase luni ale anului, la 52.716,04 puncte, evoluţie imprimată de titlurile a trei emitenţi. Susţinute de răscumpărările de acţiuni şi de dividendul special acordat (în condiţiile în care compania a avut rezultat negativ anul trecut) acţiunile FP au mers din maxim istoric în maxim istoric în acest an, ajungând în premieră să se tranzacţioneze cu primă faţă de Valoarea Unitară a Activului Net (VUAN). Cu tot cu dividend, randamentul titlurilor FP în primele şase luni este de 32,55%, iar Fondul a convocat acţionarii pentru aprobarea unei noi distribuţii. SIF-urile au avut evoluţii puternic diferite, de la o creştere de 68,29% pentru SIF Muntenia (SIF4), la o apreciere mult mai modestă, de 6,69%, la SIF Transilvania (SIF3). Nu există elemente fundamentale evidente care să explice ascensiunea cotaţiei SIF4, creşterea având probabil legătură cu demersul unui grup de investitori ce vor să schimbe conducerea SIF-ului. La AGA de bilanţ, grupul a cerut atragerea răspunderii administratorului SAI Muntenia Invest, pe motivul că acesta foloseşte banii societăţii pentru a cumpăra acţiuni proprii prin terţi, folosind apoi voturile ataşate în interese personale, ceea ce contravine prevederilor legale. Propunerea a căzut pentru că au votat împotrivă cei care, aflându-se în conflict de interese, ar fi trebuit să se abţină de la vot, conform grupului de acţionari. Înainte de adunare, grupul a cerut Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) să suspende voturile deţinute indirect de SIF4 prin interpuşi dar supraveghetorul, care a răspuns investitorilor după AGA, a spus că nu are abilitatea/competenţa să interpreteze legea 31/1990 şi a îndemnat acţionarii să se adreseze instanţei. Asta în condiţiile în care, în trecut, a făcut apel de multiple ori la această lege, inclusiv ca să aplice amenzi foştilor conducători ai SIF Oltenia (SIF5). Cu alte cuvinte, Autoritatea a răspuns că nu îi pasă de investitori. De altfel, asupra ASF au fost lansate acuzaţii de corupţie, conducerea a fost reclamată la DNA că ar proteja asiguratorii RCA rău-platnici, este pârâtă în mai multe procese, iar Nicu Marcu, cel care deja se află în fruntea Autorităţii de un an, nu a adus schimbarea sperată. Dacă Fondul Proprietatea a ajuns să se tranzacţioneze cu primă, la SIF-uri discount-urile par să tindă către eternitate. La finele lunii iunie, diferenţele relative dintre preţul din piaţă şi VUAN se situau între 37,7% pentru SIF Transivania (SIF3) şi 56,5% în cazul SIF Banat-Crişana (SIF1). Acţiunile One United Properties intră astăzi la tranzacţionare la BVB În ceea ce priveşte listările, titlurile transportatorului de mărfuri pe Dunăre Transport Trade Services (TTS) au debutat în Piaţa Principală a BVB în data de 15 iunie, după ce anterior acţionarii derulaseră o ofertă publică prin care au vândut jumătate din comapanie, la preţul de 19,2 lei/acţiune. Titlurile TTS au încheiat luna iunie la 19,95 lei, cu 3,9% peste ofertă, ceea ce conferea emitentului o capitalizare bursieră de 598,5 milioane de lei. Tot luna trecută s-a derulat mare parte din oferta dezvoltatorului imobiliar One United Properties, care s-a încheiat în data de 2 iulie, la preţul de 2 lei, astfel încât compania va veni astăzi la bursă cu o evaluare de 2,86 miliarde de lei. În piaţa AeRO, acţiunile a zece companii s-au listat în prima jumătate a anului, de departe cea mai bună perioadă a Sistemului Multilateral de Tranzacţionare al BVB de la lansarea sa din 2015. Agroland Agribusiness, Agroland Business System, Agroserv Măriuţa, Bonas Import Export, Firebyte Games, MAM Bricolaj, Raiko Transilvania, Safetech Innovations, Star Residence Invest şi Vifrana sunt companiile care au venit în piaţă în primele şase luni ale anului, la care se adaugă titlurile Simtel Team, ce s-au listat în data de 1 iulie. Este o efervescenţă nesperată care probabil va continua, conform declaraţiilor reprezentanţilor BVB şi a caselor de brokeraj ce pregătesc astfel de listări. Tot în prima jumătate a anului s-a derulat şi listat la BVB cea de-a treia emisiune de titluri de stat Fidelis, prin care s-au strâns de la populaţie aproape 1,4 miliarde de lei, iar acum se află în derulare cea de-a patra emisiune. Angelo Kourkafas, Edward Jones Investments: "Cu toate că probabil va încetini, în opinia noastră creşterea pieţei va rămâne robustă" Am intrat în partea a doua a anului şi, peste câteva săptămâni, companiile de bursa noastră vor începe să îşi prezinte rezultatele pentru primele şase luni, cu şanse ridicate de a avea creşteri importante, în condiţiile în care se va manifesta un important efect de bază. Şi la nivel macro perspectivele par să fie bune, Comisia Europeană estimând săptămâna trecută o creştere de 7,1% pentru economia ţării noastre în acest an şi de 4,9% în 2022, după ce în urmă cu două luni experţii de la Bruxelles prognozau un avans de 5,1% anul acesta şi de 4,9% anul viitor. În Statele Unite, inflaţia începe să îşi facă simţită tot mai pregnant prezenţa, dar oficialii Rezervei Federale consideră că deocamdată este un fenomen tranzatoriu. Dar, recent, reprezentanţi ai Fed-ului au anunţat că, pe fondul revenirii economice, achiziţiile de active vor fi reduse, şi că se aşteaptă la două creşteri ale ratei de dobândă până în 2023, mai rapid decât era anticipat. Totuşi, echipa de la Edward Jones Investmenst este optimistă privind evoluţia pieţei din Statele Unite, în partea a doua a anului. "Creşterea probabil va încetini, pe măsură ce ciclul economic trece de la faza de redresare la cea de expansiune. Dar, în opinia noastră va rămâne robustă, susţinând performanţa investiţiilor de tip «value» şi a sectoarelor ciclice", a scris Angelo Kourkafas, CFA, strateg de investiţii, în ultimul său raport.