Referinta BNR a coborat la 4,1817 lei/euro - 06 iulie 2011

De la TradeVille.ro wiki

Leul s-a apreciat in prima jumatate a sesiunii de ieri, cererea de lei venind dupa anuntul Fitch privind imbunatatirea ratingului Romaniei, astfel ca BNR a anuntat un curs de referinta de 4,1817 lei/euro, cel mai redus nivel din ultimele trei saptamani. Banca centrala a stabilit luni un curs de referinta de 4,2217 lei/euro, iar nivelul de ieri este cu patru bani mai redus. O paritate inferioara celei de ieri a fost publicata de BNR la 15 iunie, de 4,1756 lei/euro. Leul a continuat sa se aprecieze usor si fata de francul elvetian, iar cursul anuntat de BNR este cu 0,17 bani mai mic, de 3,4229 lei/franc, de la 3,4246 lei/franc luni. Pentru moneda americana, referinta se situeaza la 2,8875 lei/dolar, cu 1,98 bani sub nivelul de luni, de 2,9073 lei/dolar. Agentia de evaluare financiara Fitch a imbunatatit luni ratingul pentru credite pe termen lung in valuta al Romaniei de la „BB+” la „BBB-", cu perspectiva stabila, Romania revenind astfel in categoria statelor recomandate pentru investitii. Dealerii cred ca leul ar putea continua sa beneficieze de pe urma acestui eveniment, dar incertitudinea privind tarile din zona euro cu un nivel ridicat al datoriei publice si impactul asupra Romaniei, decelerarea exporturilor si semnele privind incetinirea cresterii economice ar putea tempera tendinta de apreciere. Aprecierea leului este decuplata de evolutia monedelor de pe pietele vecine, care au pierdut pana la 0,5% in fata euro.