Referinta BNR a urcat usor dupa 11 sesiuni de scadere - 09 noiembrie 2012
Moneda nationala s-a depreciat usor in prima parte a sesiunii interbancare de joi, astfel ca referinta anuntata de Banca Nationala a Romaniei (BNR) a urcat cu 0,67 bani, la 4,5156 lei/euro, dupa 11 sesiuni consecutive de scadere. Pentru miercuri, rata oficiala a fost de 4,5089 lei/euro, reprezentand cel mai redus nivel incepand cu 19 septembrie. Leul s-a depreciat joi si fata de moneda americana, referinta urcand cu 3,49 bani, de la 3,5102 lei/dolar la 3,5451 lei/dolar. In acelasi timp, cursul oficial pentru francul elvetian a crescut de la 3,7339 lei/franc la 3,7455 lei/euro. Cursurile de referinta leu/dolar si leu/franc sunt calculate de Banca Nationala a Romaniei in functie de paritatea leu/euro si ratele de schimb euro/dolar si euro/franc. In debut, cursul se situa la 4,5190 lei/euro, usor peste nivelurile de miercuri din jurul orei 16:30, de 4,5155 - 4,5180 lei/euro. Ulterior, cursul a urcat treptat peste 4,5200 lei/euro, iar la jumatatea zilei a revenit sub acest nivel. Deprecierea leului a fost mult inferioara corectiilor inregistrate de valutele din regiune, care erau in scadere cu pana la 0,4% fata de euro la jumatatea zilei. Dealerii spun ca scaderea valutelor a fost generata de incertitudinile legate de o posibila criza fiscala in SUA, dupa realegerea presedintelui Barack Obama. Dobanzile afisate joi de banci pentru sumele atrase (ROBID) si plasate (ROBOR) pe termen de o zi se plasau la 5,17 - 5,67% pe an, in crestere de la 5% - 5,5% pe an miercuri. In acelasi timp, dobanzile pentru plasamentele pe termen de o saptamana au ramas apropiate de cele de miercuri, la 5,24% - 5,69% pe an.