Restantele au urcat la 3,8 mld. euro in februarie - 06 aprilie 2011

De la TradeVille.ro wiki

Ratele restante la creditele contractate de populatie si companii au crescut cu 3,8% in februarie, la 16,2 miliarde lei (3,8 mld. euro), marcand astfel o dublare fata de inceputul lui 2010, arata datele BNR. Ritmul de deteriorare a portofoliilor de credite este similar cu cel inregistrat in prima luna a anului. Bancherii continua sa aiba probleme cu clientii rau-platnici chiar daca somajul scade incontinuu de mai bine de un an, iar veniturile companiilor au inceput sa creasca. Somajul ridicat si prabusirea afacerilor companiilor au fost principalii factori care au condus la o explozie a intarzierilor la plata in ultimii doi ani. "Principala explicatie a faptului ca restantele continua sa creasca este intarzierea cu care se propaga in economie semnalele pozitive privind somajului si salariile aparute in ultima perioada. Luna februarie reflecta inca situatia de anul trecut, cand economia se afla inca in recesiune", explica analistul financiar Aurelian Dochia. Ponderea ratelor restante a urcat in februarie la 6,9% din totalul sumelor datorate de clienti bancilor, fata de 6,6% in ianuarie si 4,2% in perioada similara a anului trecut. Doar in ianuarie, bancherii au constituit provizioane de 129 de milioane de euro pentru acoperirea pierderilor din credite neperformante, asteptarile fiind ca presiunea creditelor neperformante sa mai persiste cateva luni. "Undeva in prima jumatate a acestui an ar trebui ca avansul restantelor sa se opreasca si sa scada provizioanele constituite de banci pentru acoperirea pierderilor din credite. Situatia creditelor neperformante este legata de evolutia economiei, iar in ultimul timp au apaut semne ca aceasta isi revine", spune Aurelian Dochia. Cererea de credite ramane scazuta in continuare, bancherii verificand in ianuarie circa 92.000 de clienti potentiali in baza de date a Centralei Riscurilor Bancare (CRB), sub media de 125.000 de interogari de anul trecut.