Retailerul de mobila (SERC) isi majoreaza capitalul social cu 1,6 mil. lei, pana la 2 mil. lei - 21 august 2019

De la TradeVille.ro wiki

Retailerul de mobilă Serico Bucureşti îşi majorează capitalul social cu 1,6 mil. lei, până la 2 mil. lei Serico Bucureşti (SERC), companie cu activitate în comerţul cu amănuntul al produselor de mobilier şi în închirierea de bunuri imobiliare, a anunţat la bursă că acţionarii au aprobat marţi majorarea capitalului social, care se va realiza în numerar, într-o singură etapă şi fără primă de emisiune, cu suma de 1,6 mii. lei, de la nivelul actual de 339.505 lei până la nivelul maxim de 2 mii. lei, pentru asigurarea capitalului de lucru şi pentru investiţii. Majorarea capitalului social se va realiza prin emisiunea unui număr de 16,9 milioane de acţiuni noi, nominative, ordinare, dematerializate, fiecare cu valoarea nominală de 0,1 lei pe acţiune, cu acordarea dreptului de preferinţă şi proporţional cu cotele de participare deţinute. Raportul de subscriere este de cinci acţiuni nou emise la o acţiune deţinută. Intermediarul operaţiunii este brokerul Prime Transaction. La expirarea perioadei de exercitare, acţiunile noi care nu au fost subscrise vor fi anulate. Data de înregistrare este 6 septembrie 2019, în timp ce data plăţii este 9 septembrie 2019. De la începutul anului, acţiunile SERC se tranzacţionează în creştere cu 110% pe un rulaj de 22.740 lei, emitentul ajungând la 17,6 mii. lei capitalizare. Spre comparaţie, indicele principal BET înregistrează plus 22,8% în perioada similară. Acţionarul majoritar este Mulţi Mobila din Valea Danului, Argeş, cu 46,8% din capitalul social. Tibi Oprea