Revenirile de pe piata de capital au adus 3,3 miliarde de lei in fondurile de pensii Pilon 2 doar in luna mai. Activele totale a urcat la 64 de miliarde de lei, maximum istoric - 17 iunie 2020
Cele şapte fonduri de pensii private Pilon II, alimentate cu contribuţiile a 7,5 milioane de salariaţi, au încheiat luna mai din 2020 cu active totale de 64,6 miliarde de lei, în creştere cu 3,3 miliarde de lei faţă de luna precedentă, arată cele mai recente date ale Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF). Aceasta este cea mai ridicată valoare a activelor nete de la înfiinţarea sistemului de pensii private în România, adică din anul 2008 încoace, iar dinamica lunară de 4,5% în luna mai este determinată în mare parte de revenirile de pe pieţele de capital, dar şi de viramentele trimise de salariaţii români către aceste fonduri. Astfel, în totalul activelor, cea mai mare pondere ca investiţii rămâne cea în titluri de stat, 64,5%, iar cea în acţiuni de 19,5% a urcat cu un punct procentual. Ca valoare, investiţia Pilonului 2 în acţiuni, cea mai mare parte la Bursa de la Bucureşti este la finele lunii mai de 12,6 miliarde lei în creştere de la 11,6 miliarde de lei în luna precedentă. În luna mai, indicele principal BET al bursei româneşti s-a apreciat cu 9%. Pe de altă parte, depozitele bancare ale fondurilor de pensii Pilon 2 s-au redus de la 5,5% la 4,8% pe parcursul lunii mai, arată datele ASF. Viitorii pensionari ai României, adică acei salariaţi care în prezent contribuie cu 3,75% din venitul brut lunar pentru administrarea privată a economiilor pentru bătrâneţe, au ajuns să controleze 18% din Banca Transilvania, respectiv o investiţie de 2,4 miliarde de lei la cea mai mare instituţie de credit din România, potrivit calculelor realizate în exclusivitate de Ziarul Financiar. De asemenea, cei 7,4 milioane de viitori pensionari care în fiecare lună virează în medie 710 milioane de lei către fondurile de pensii private Pilon II au ajuns la participaţii semnificative şi la alte societăţi din prima ligă bursieră de la Bucureşti, precum 24% din MedLife, liderul serviciilor medicale private, dar şi alte câte 20% din Fondul Proprietatea şi din Electrica, 17% din Transelectrica, 16% din Transgaz şi 8% din OMV Petrom, cea mai mare companie listată la Bursa de la Bucureşti.