Rezervele valutare ale BNR au crescut in martie la 34,6 miliarde euro - 03 aprilie 2012
Rezervele valutare ale Bancii Nationale a Romaniei au crescut in martie la 34,604 miliarde euro, de la 33,387 miliarde euro la 29 februarie, a anuntat, luni, banca centrala.Intrarile au totalizat in martie 2,22 miliarde euro, reprezentand printre altele alimentarea contului Comisiei Europene, modificarea rezervelor minime in valuta constituite de institutiile de credit, alimentarea conturilor Ministerului Finantelor Publice (inclusiv emisiunea de obligatiuni denominate in dolari americani a Ministerului Finantelor Publice de 583 milioane echivalent euro) si venituri din administrarea rezervelor internationale. Iesirile au insumat 1,003 miliarde euro, reprezentand modificarea rezervelor minime in valuta constituite de institutiile de credit, plati de rate si dobanzi in contul datoriei publice denominate in valuta si altele.Rezerva de aur s-a mentinut la 103,7 tone. In conditiile evolutiilor preturilor internationale, valoarea acesteia s-a situat la 4,153 miliarde euro.Rezervele internationale ale Romaniei (valute plus aur) la 31 martie 2012 au ajuns astfel la 38,757 miliarde euro, fata de 37,822 miliarde euro la 29 februarie.Platile scadente in luna aprilie 2012 in contul datoriei publice denominate in valuta, directe sau garantate de Ministerul Finantelor Publice, insumeaza 196,8 milioane euro.