Rezidentii, cei mai mari "vanzatori" pe BVB. Strainii au continuat sa cumpere - 10 decembrie 2010

De la TradeVille.ro wiki

Interesul in crestere al nerezidentilor nu inseamna neaparat o relansare a cotatiilor la BVB Activitatea investitionala la Bursa de Valori Bucuresti (BVB) a cunos­cut un declin, daca ne orientam dupa va­loarea sumelor tranzactionate lu­nar in acest an. Daca in primele luni ale anului, trans­ferurile realizate la Bursa depa­seau cu usurinta 100 de milioane de euro lunar, in ultimele trei luni valoarea abia a sarit de 50 de milioane. Cu toate acestea, un fapt pozitiv ramane interesul tot mai crescut al nerezidentilor persoane juridice pentru pia­ta de capital de la Bucuresti, care, in con­ditiile unei lichiditati ridicate, poate relansa cotatiile. Nici luna noiembrie nu a reusit sa trezeasca la viata Bursa, investitorii men­tinandu-si aceeasi strategie de asteptare din precedentele trei luni. Cotatiile au avut variatii mici, iar cei mai multi inves­titori au preferat sa astepte, tatonand piata si realizand operatiuni cu volume reduse de actiuni. Cu exceptia unor tranzactii spe­­ciale care au mai ridicat lichiditatea pietei, Bursa a fost la fel de amortita pre­cum ne-a obisnuit din perioada estivala. Pentru a treia luna consecutiv, inves­titorii autohtoni au retras din plasa­mentele la Bursa de Valori Bucuresti (BVB) in noiembrie mai mult decat au cum­parat. Valoarea achizitiilor realizate de investitorii locali a ajuns la 37,7 mili­oane de euro, in timp ce retragerile s-au ridicat la 39,1 milioane de euro, ceea ce deter­mina retrageri nete de 1,4 milioane de euro. La fel ca in luna precedenta, sol­dul negativ a fost cauzat de jocul inves­ti­to­rilor de retail, care au achizitionat actiuni listate in valoare 19,3 milioane de euro, dar au vandut in suma de 22 de milioane de euro. In schimb, investitorii institu­ti­o­nali de pe plan local au preferat sa plaseze la BVB 18,3 milioane de euro si sa retraga numai 17 milioane de euro. Valoarea achi­zitiilor din noiembrie este cu 12% mai redusa decat rulajul din luna precedenta, in timp ce activitatea de vanzare a inves­ti­to­rilor locali a scazut mai vizibil, cu 15,3%. Interes din partea nerezidentilor In schimb, investitorii straini au plasat in actiunile listate la BVB si Rasdaq 19,1 milioane de euro luna trecuta, retragand numai 17 milioane de euro. Soldul pozi­tiv a fost determinat in cea mai mare par­te de jocul investitorilor institutionali, pre­cum fondurile de investitii, care au cum­parat de 17,6 milioane de euro si au retras doar 15,9 milioane de euro. Valoa­rea achizitiilor din noiembrie a repre­zentat o crestere cu 22% fata de luna prece­denta, in timp ce vanzarile nere­zi­dentilor au consemnat o crestere mai puternica, de 50% fata de octombrie. Dra­gos Darabut, analist Tradeville, explica: „In ultimele trei luni fluxurile de nume­rar ale nerezidentilor plasate ca investitii la bursa locala au fost pozitive. Faptul ca investitorii straini au fost cumparatori neti poate fi un semn bun, insa nu si in contextul actual. Chiar daca strainii au cumparat mai mult decat au vandut, valoarea tranzactiilor a fost de doar 245 de milioane de lei luna trecuta, iar evolutia ecartului cumparari-vanzari in scadere: 80 de milioane de lei in septembrie, 18 milioane de lei in octombrie si doar 9 mili­oane de lei in noiembrie. Vom putea vor­bi de relansare a cresterii bursei la va­lori lunare de cel putin 600-700 de mili­oane de lei.” Romanii n-au avut incredere in Bursa in acest an Daca in anii precedenti, investitorii autoh­toni priveau cu optimism un plasa­ment in titlurile de la BVB, in acest an s-au remarcat prin cei mai mari vanzatori. Pe ansamblul acestui an, investitorii locali de retail au plasat la BVB 548,5 milioane de euro, in timp ce au retras 638,58 milioane de euro, ceea ce inseam­na un sold negativ de 90 de milioane de euro. In schimb, fondurile locale de investitii au oferit un plus de incredere pietei autohtone de capital, plasand la Bursa cu 22,1 milioane de euro mai mult decat au retras. Nici investitorii straini de retail nu au avut prea mare curaj sa in­vesteasca la BVB, va­loa­rea sumelor pla­sate ajungand la numai 27 de mili­oane de euro, iar a celor retrase la 32,7 mili­oane de euro. In schimb, fondurile de investitii si alti institutionali straini au cum­­parat actiuni listate la BVB in valoare de 330,7 milioane de euro si au vandut de numai 249 de milioane de euro, cu un sold de 81,6 milioane de euro. Prin inter­mediul con­tu­rilor globale, prin care se tran­zac­tioneaza in prezent doar actiunile Erste Bank si Daimler, inves­ti­torii (atat cei locali, cat si cei straini) au achizitionat in valoare de 15,3 milioane de euro si au retras 23,3 milioane de euro, cu un sold de 8 milioane de euro. CNVM a aprobat recent modi­fi­carea Codului BVB prin care se extinde utilizarea conturilor glo­bale si pentru actiunile Fondului Pro­prie­tatea, odata cu listarea acestuia.