Rezultatele (ALR), afectate de cererea scazuta pe piata internationala a aluminiului - 18 august 2014

De la TradeVille.ro wiki

Grupul Alro a avut in primul semestru vanzari de 1,02 miliarde de lei, fata de 1,06 miliarde de lei, in timp ce EBITDA de 20,6 milioane de lei, comparativ cu un indicator EBITDA negativ de 1,8 milioane de lei. De asemenea, pierderea neta ajustata a fost de 89 milioane de lei, fata de 90 milioane de lei. In perioada analizata productia de aluminiu primar a ajuns la 127.605 tone, fata de 124.648 tone, in S1 2013, iar productia de aluminiu procesat de 48.828 tone, fata de 48.518 tone, in aceeasi perioada a anului trecut. In aceeasi perioada, Alro S.A. a avut vanzari de 966 milioane de lei, fata de 1,02 miliarde de lei, in S1 2013, iar EBITDA a ajuns la 3,04 milioane de lei, fata de un indicator EBITDA negativ de 32 milioane de lei, in S1 2013. Pierderea neta ajustata raportata de Alro SA a fost de 80 milioane de lei, fata de o pierdere neta ajustata de 17 milioane de lei, in S1 2013."Doi factori principali majori au continuat sa afecteze rezultatele Alro in primul semestru al acestui an: pe de o parte, piata internationala a aluminiului, unde cererea este inca scazuta, iar, pe de alta parte, la nivel local, ne-am confruntat cu preturi ridicate ale energiei", a declarat Marian Nastase, presedintele Consiliului de Administratie al Alro."Speram ca imbunatatirea pietei va continua". "Cu toate acestea, bazandu-ne pe ultimele evolutii, speram ca imbunatatirea pietei va continua. In plus, recentele modificari legislative implementate la nivelul Uniunii Europene in ceea ce priveste taxele pentru energie demonstreaza preocuparea fata de industria europeana. Acesti doi factori, la care se adauga strategia noastra de crestere a competitivitatii si a eficientei operatiunilor, ne dau increderea sa continuam strategia noastra de dezvoltare pe termen lung in Romania", a continuat Marian Nastase. In S1 2014, Grupul Alro a inregistrat o productie totala de aluminiu primar de 127.605 tone, un nivel apropiat celui realizat in perioada similara a anului anterior (S1 2013: 124.648 tone). Productia de aluminiu procesat a Grupului a fost de aproximativ 49.000 tone, iar productia de alumina a inregistrat o usoara scadere in S1 2014, fiind de 169.778 tone, comparativ cu 203.320 tone, in S1 2013.Pe de alta parte, in S1 2014, Alro a inregistrat o usoara crestere a productiei de aluminiu primar, comparativ cu prima jumatate a anului precedent, de 2% (respectiv, mai mult cu 2.960 tone), precum si o crestere a volumului de aluminiu procesat de 5% (respectiv, mai mult cu 1.900 tone). Acest mix de productie este rezultatul strategiei Alro de a se concentra pe produsele cu valoare adaugata mare, atat in sectorul de aluminiu primar, cat si in cel de aluminiu procesat. In S1 2014 vanzarile de aluminiu primar ale Alro au fost de 70.304 tone, fata de 71.168 tone in S1 2013, in timp ce vanzarile de aluminiu procesat au crescut de la 36.711 tone in S1 2013, la 39.256 tone in S1 2014. Veniturile s-au diminuat din cauza pretului aluminiului in scadereDesi productia a inregistrat o usoara crestere in S1 2014, fata de nivelul inregistrat in S1 2013, veniturile s-au diminuat, din cauza pretului aluminiului in scadere pe Bursa de Metale din Londra (LME). In S1 2014 pretul mediu LME a fost de 1.753 de dolari pe tona, fata de 1.918 de dolari pe tona, in S1 2013. Un alt factor care a avut un impact negativ asupra rezultatelor operationale a fost costul mare al energiei. Totusi, s-au observat semnale pozitive incepand cu al doilea trimestru din 2014, cand Guvernul Romaniei a adoptat decizia de scutire a marilor consumatori de electricitate de la plata a pana la 85% din cota de certificate verzi, decizie care a fost supusa aprobarii Comisiei Europene.