Rezultatele financiare bune au ridicat cotatia (SCD) cu 15% - 17 noiembrie 2010

De la TradeVille.ro wiki

Cu cateva exceptii, sedinta bursiera de ieri a fost una linistita, indicele BET - al celor mai lichide 10 companii de la cota BVB - majorandu-se cu numai 0,09%, in conditiile unui rulaj total de 4,8 milioane de euro. In aceste conditii, actiunile Zentiva Romania (simbol SCD) au urcat cu 14,84%, pe un volum redus de tranzactionare, cu o valoare totala de 194.590 de lei. „Explozia de astazi (ieri - n.r.) a avut loc datorita schimbarii asteptarilor pietei privind rezultatele financiare pe 2010. Daca in primavara compania estima un ni­vel similar al cifrei de afaceri cu cel din 2009, la noua luni cifra de afaceri a crescut cu aproape 54%, iar profitul net s-a majorat de 18 ori”, a explicat Dragos Darabut, analist financiar Tradeville. Cotatia titlurilor producatorului de medicamente a urcat cu 12,26% inca de la deschiderea sedintei de tranzactionare, iar la jumatatea sesiunii, cererea depasea vizibil oferta, orice ordin de vanzare fiind executat imediat. Ultima tranzactie cu actiunile Zentiva Romania a fost realizata la 0,89 lei/actiune, pret in crestere cu 14,84% fata de cel de luni. Potrivit raportului financiar, profitul net al Zentiva a crescut in primele noua luni de la 3,2 milioane de lei in 2009 la 57,4 milioane de lei, iar cifra de afaceri s-a majorat cu 53,3%, la 201,5 milioane de lei. „Diferenta pozitiva dintre rezultatele la noua luni pe 2010 si cele din 2009 s-a datorat in primul rand unei administrari mai eficiente a cheltuielilor operationale coroborata cu o crestere cu peste 40% a veniturilor opera­tionale. Astfel, cheltuielile din exploatare au fost cu 3,5% mai scazute decat in 2009 dato­rita scaderii cheltuielilor cu salariile, micsorarii provizioanelor si reducerii pierderilor cu creantele, scaderii cheltuielilor cu amortizarea si deprecierea imobilizarilor corporale si durata de incasare a creantelor a scazut de la 228 de zile la 168 de zile”, a declarat analistul Tradeville. In aceste conditii, multiplii Zentiva sunt apropiati de media sectorului farma din Romania, compania tranzactionandu-se la un PER de 7,22 calculat la profitul net pe ultimele 12 luni, si avand un P/BV de 1,09. Dupa rezultatele pe T3 piata farma (ATB, BIO, SCD, RMAH) are un P/E mediu de 9,43 si un P/BV de 1,11, a apreciat Darabut.