Rezultatele financiare nu au miscat titlurile (TBM) - 01 martie 2010
Publicarea vineri a rezultatelor financiare pe anul 2009 ale companiei Turbomecanica SA Bucuresti (TBM) nu a fost in masura sa miste piata. Este ceva relativ obisnuit pentru piata romaneasca, inca imatura, ca investitorii sa nu reactioneze la raportarile emitentilor. Totusi, o sesiune in care titlul unei societati care tocmai si-a informat actionarii asupra exercitiului financiar din 2009 sa oscileze in limitele a doar doi pasi de cotare, cum s-a intamplat in cazul TBM, este neobisnuita chiar si pentru Bursa de Valori Bucuresti.Asta cu atat mai mult cu cat rezultatele din 2009 nu au semanat cu baza de raportare a anului precedent. Astfel, in perioada analizata, Turbomecanica si-a redus pierderile de la 28,9 milioane lei la 7,5 milioane lei. Desi veniturile au continuat sa se comprime, diminuarea fiind de 10%, pana la 65,4 milioane lei, comparativ cu valoarea din exercitiul financiar anterior, de 72,6 milioane lei, ajustarea costurilor a condus la ameliorarea performantelor slabe ale societatii. Cheltuielile au coborat cu 28%, la 72,9 milioane lei, fata de 101,5 milioane lei in 2008.Cifra de afaceri a scazut anul trecut cu 14%, la 54,3 milioane lei, de la 63 milioane lei in exercitiul financiar precedent. Pe de alta parte, datoriile au crescut cu 14%, la 78,4 milioane lei, in timp ce creantele au coborat cu 21%, la 10,1 milioane lei. La finele anului 2008, obligatiile de plata ale companiei insumau 68,2 milioane lei, iar compania avea de recuperat 12,9 milioane lei.Ce este cu adevarat interesant, rezultatele financiare de mai sus nu au avut forta sa miste cotatia TBM nici macar in momentul in care aceasta se afla intr-un punct de inflexiune. Pe graficul zilnic atasat se observa ca de la inceputul anului, dupa conturarea unui nou top, nu foarte departat de precedentele, pretul s-a circumscris intr-o formatiune de triunghi simetric. Cum respectivul triunghi a ajuns foarte aproape de apex, investitorii ar trebui sa se decida ce directie vor imprima actiunilor Turbomecanica. Publicarea rezultatelor financiare in sesiunea de vineri ar fi putut fi un astfel de pretext, cu atat mai mult cu cat din punct de vedere tehnic este evident ca ne aflam la un moment de rascruce. Pretul s-a mentinut deocamdata deasupra dublului oferit de linia de trend ascendent intermediara si de media mobila exponentiala de 21 de zile (EMA21) care a mai fost utilizata ca punct de regrupare a cumparatorilor la inceputul acestui an.Chiar daca vineri actiunea TBM nu a fost marcata de volatilitate foarte scazuta, nu este de asteptat ca acest lucru sa se prelungeasca prea mult in conditiile in care inchiderea triunghiului simetric ii sileste pe investitori sa se indrepte spre un deznodamant. Cum peste week-end acestia au avut prilejul sa analizeze raportul financiar al companiei, saptamana de tranzactionare care incepe azi ar putea fi decisiva.