Riscul de intrare in faliment al Romaniei este la minimul ultimilor opt ani. Indicatorul de referinta CDS a coborat in octombrie spre 100 de puncte. In criza CDS-ul era de 700 de puncte - 25 octombrie 2016

De la TradeVille.ro wiki

România continuă să fie privită de pieţele externe ca un plasament cu grad mai scăzut de risc, costul asigurării împotriva riscului de default reflectat în cotaţiile CDS-urilor (credit default swap) coborând în octombrie spre 100 de puncte de bază, la minimul ultimilor opt ani. CDS-urile reflectă evoluţia percepţiei investitorilor, respectiv a gradului de neîncredere într-un anumit emitent, devenind în anii de criză unul dintre cei mai vizibili indicatori ai capacităţii unei ţări de a se finanţa de pe pieţele de capital. La începutul crizei economice mondiale cotaţia CDS în cazul României a sărit şi peste 700 de puncte de bază. Nivelul CDS-urilor influenţează costul finanţării externe, iar în cazul scăderii statul poate împrumuta fonduri la costuri mai mici, în timp ce băncile locale pot atrage mai ieftin linii de credit de la băncile-mamă. În ultimii ani costurile la care s-a împrumutat România au ajuns pentru unele scadenţe chiar la minime istorice. În primăvara anului 2008 România se împrumuta pe 10 ani în euro la 6,8%. La sfârşitul lunii septembrie 2016, România a reuşit să împrumute 1 mld. euro pe 12 ani la cel mai scăzut cost, de doar 2,15%.