Riscul de succesiune, principala amenintare pentru compania AAGES - analiza - 09 iunie 2017

De la TradeVille.ro wiki

Riscul de succesiune reprezintă, pe termen mediu, principala ameninţare pentru compania AAGES, care a publicat pe site-ul Bursei de Valori Bucureşti (BVB) prospectul de listare, reiese dintr-o analiză a companiei de brokeraj Tradeville.'Ceea ce răzbate citind materialele publice ale companiei, dincolo de informaţiile factuale, este impresia că avem de-a face cu o echipă dedicată, de oameni pasionaţi, care de aproape trei decenii îmbină spiritul antreprenorial şi priceperea tehnică. Aici intervine, însă, şi principala ameninţare pe termen mediu pentru companie: riscul de succesiune. Astfel, din echipa de conducere prezentată pe website-ul societăţii, cea mai tânără persoană are 58 de ani, restul (inclusiv toţi membrii conducerii executive) depăşind vârsta de 60 de ani. Din păcate, nu este clar din informaţiile prezentate care este planul de succesiune în ceea ce priveşte această echipă deosebit de experimentată şi care a dezvoltat compania până în acest moment. Suntem, însă, optimişti că, printre cei peste 140 de angajaţi ai grupului (din care 30 sunt ai filialei Electroterm SRL, deţinută în proporţie de 50%, restul de alţi acţionari AAG) se vor găsi, la timpul potrivit, resursele umane necesare unui schimb de generaţii de succes', se arată în document.Conform sursei citate, trebuie remarcat că abordarea companiei nu este una ultra-conservatoare.'De exemplu, compania a fost capabilă să atragă fonduri europene suficiente pentru a construi şi utila în 2007 şi 2012 două din cele patru hale industriale deţinute. Mai mult, există o serie de proiecte de cercetare la nivelul AAGES din care pot rezulta noi liniii de afaceri: proiectul 'Biolev' (împreună cu două universităţi româneşti) pentru obţinerea şi prelucrarea de aliaje biocompatibile prin levitaţie electromagnetică, inclusiv pentru implanturi bioresorbabile; un proiect pentru încercarea la oboseală a aliajelor pentru matriţe desfăşurat împreună cu College of Engineering, Birmingham; dezvoltarea de surse de curent pentru electromagneţii acceleratorului de particule din Germania împreună cu INCDIE ICPE-CA Bucureşti şi aplicaţiile privind instalaţii complexe cu roboţi industriali', informează Tradeville.În perioada 8 - 21 iunie 2017 se derulează oferta iniţiala pentru acţiunile AAGES Târgu-Mureş, cu scopul listării, sub simbolul AAG, pe piaţa reglementată a Bursei de Valori Bucureşti. Acţiunile sunt vândute de 9 dintre acţionarii minoritari ai companiei şi reprezintă 15% din numărul de acţiuni al AAGES.