Roibu spune ca porneste toata petrochimia de la Pitesti din octombrie daca-l lasa minoritarii - 04 august 2011
Conducerea combinatului chimic Oltchim Ramnicu Valcea (OLT) spune ca dupa repornirea instalatiilor de pe platforma Arpechim Pitesti, asteptata pentru luna octombrie a acestui an, necesarul lunar al companiei pentru capital de lucru se va ridica la 75 mil. euro, cea mai mare parte a acestei sume urmand sa fie destinata cheltuielilor cu materiile prime necesare productiei. Oltchim va cheltui anual 246 mil. euro pe benzina nafta, un derivat petrolier produs de majoritatea rafinariilor din tara si care se producea si la rafinaria Arpechim inainte ca OMV Petrom sa o inchida definitiv la inceputul acestui an. Totodata, compania va avea nevoie de 153,6 mil. euro pentru gaze (etan, propan, butan) folosite in procesul de productie si 102 mil. euro va plati pentru energie electrica. Compania va cheltui anual circa 54 mil. euro pentru gaze naturale si 28,8 mil. euro pentru abur industrial, potrivit datelor furnizate de Oltchim. "Pentru functionarea integrata este necesara contractarea unor finantari care sa asigure necesarul de capital de lucru pentru o perioada de doua luni. Necesarul de capital de lucru pentru o luna de functionare de 75 milioane euro este calculat atat pentru platforma de la Ramnicu Valcea, cat si pentru cea de la Pitesti si este mai mare decat estimarea de anul trecut, deoarece s-a avut in vedere cresterea preturilor la energie electrica si gaze naturale, unele din principalele materii prime ale societatii", spune Constantin Roibu, directorul general al Oltchim Ramnicu Valcea. El a precizat ca firma are nevoie initial de 150 mil. euro pentru capital de lucru, pentru ca pe parcurs sumele rulate se reintorc in societate dupa vanzarea produselor si reluarea ciclului de fabricatie. "Daca PCC SE nu va contesta in instanta hotararea adunarii generale a actionarilor pentru angajarea creditului, estimam pornirea la capacitate a instalatiilor in luna octombrie 2011", spune Roibu. Grupul nemtesc PCC SE este principalul actionar minoritar al Oltchim si s-a declarat impotriva repornirii instalatiilor din sectia de petrochimie din cadrul Arpechim pe motiv ca instalatiile sunt intr-o stare avansata de deteriorare. Ei considera totodata ca functionarea integrata a Oltchim cu petrochimia Arpechim ar cauza pierderi si mai mari combinatului, in conditiile in care rafinaria Arpechim se afla de mai multi ani pe pierdere inainte de a fi inchisa de Petrom. De cealalta parte, Constantin Roibu, care conduce combinatul chimic de peste 20 de ani, crede ca poate sa readuca activitatea pe profit. "Profitul din activitatea de exploatare si implicit economia care se va realiza ca urmare a functionarii integrate la capacitate a Oltchim este de aproximativ 60 milioane de euro", spune Roibu. Dupa decizia Petrom de inchidere definitiva a rafinariei Arpechim in luna martie a acestui an, statul s-a aratat interesat de preluarea si redeschiderea rafinariei prin intermediul Oltchim care ar putea produce in cadrul combinatului benzina nafta necesara procesului de productie. Pana in acest moment statul si Petrom nu au ajuns la un acord in aceasta privinta, insa intre timp Oltchim a cumparat mai multe active de la Petrom care apartineau rafinariei de la Pitesti. Conducerea Oltchim spune ca Linde Gaz intentioneaza sa construiasca o fabrica de oxigen azot in incinta combinatului si ca pana la finalizarea investitiei compania va utiliza oxigen si azot din fabrica veche existenta pe platforma de la Pitesti.