Romanii vor putea sa cumpere din nou titluri de stat direct de la Trezoreria Statului - 25 septembrie 2017
Trezoreria a vândut anul trecut către populaţie 100.000 de titluri de stat, cu o maturitate de doi ani, valoarea totală a emisiunii fiind de 100 mil lei, iar dobânda anuală de 2,15%. POPULAŢIA va putea să cumpere din nou, după o pauză de peste un deceniu, titluri de stat direct de la Trezoreria Statului, 'fără comisioane" şi cu 'o dobândă atractivă", veniturile obţinute din deţinerea acestor instrumente de economisire urmând să fie neimpozabile, promite Ministerul Finanţelor. 'Ministerul Finanţelor Publice lansează un nou program care va da posibilitatea tuturor persoanelor fizice interesate să achiziţioneze titluri de stat direct prin Trezoreria Statului, fără comisioane şi cu o dobândă atractivă. Astfel, facem primul pas în privinţa lansării Programului Tezaur, instrumentul prin care vor fi efectuate emisiunile de titluri de stat prin proiectul de act normativ care propune modificarea şi completarea normelor metodologice de aplicare a OUG 64/2007 privind datoria publică, aprobate prin HG 1470/2017", a transmis Ministerul Finanţelor. Titlurile de stat nu au mai reprezentat în ultimul deceniu un plasament vizibil pentru marea masă a populaţiei după ce Ministerul Finanţelor a renunţat în 2005 la emisiunile dedicate persoanelor fizice. In 2017, Ministerul Finanţelor a decis să revină la acest instrument tradiţional al statului - certificatele de trezorerie pentru populaţie vândute prin reţeaua teritorială de unităţi ale Trezoreriei Statului. Iniţiativa lansării titlurilor de stat pentru populaţie, care vor fi vândute direct persoanelor fizice prin Trezoreria Statului, vine după ce în 2015 Ministerul Finanţelor a lansat o altă categorie de titluri, tot pentru populaţie, în cadrul programului Fidelis, cu particularităţi diferite şi altă modalitate de vânzare, distribuirea realizându-se în acest caz printr-un sindicat de intermediere, prin băncile care fac parte din acest sindicat, dar şi prin companiile de brokeraj autorizate la Bursa de Valori Bucureşti. în cazul titlurilor de stat pentru populaţie lansate în 2015, valoarea nominală ridicată a unui titlu, de 1.000 de lei, alături de procedura complicată de subscriere prin care investitorul trebuia să aleagă dobânda dintr-un interval au făcut ca subscrierile populaţiei să fie reduse, emisiunea fiind subscrisă doar în proporţie de 65%. în consecinţă, în 2016 Ministerul Finanţelor s-a hotărât să reducă valoarea nominală a titlurilor de 10 ori, până la 100 de lei, pentru a face oferta mai atractivă pentru micii investitori. Trezoreria a vândut anul trecut către populaţie 100.000 de titluri de stat, cu o maturitate de doi ani, valoarea totală a emisiunii fiind de 100 mil. lei, iar dobânda anuală de 2,15%. Anul trecut numărul cumpărătorilor de titluri de stat destinate populaţiei a ajuns la 20.185 de persoane, iar volumul total de subscriere a ajuns la 736 mil. lei, de şapte ori mai mare decât valoarea anunţată iniţial. Noile titluri de stat pentru populaţie vor fi emise prin intermediul unităţilor operative ale Trezoreriei Statului. Iar termenii şi condiţiile financiare aferente fiecărei emisiuni vor fi specificate în cadrul prospectelor de emisiune care vor fi aprobate prin ordin al ministrului finanţelor publice. Deschiderea pieţei titlurilor de stat către populaţie antrenează reducerea gradului de dependenţă faţă de bănci şi asigurarea unei cereri mai stabile, inclusiv în perioadele cu turbulenţe pe pieţele financiare.