Romgaz, al doilea cel mai valoros emitent de la BVB, are un nou director economic - 30 august 2018
Consiliul de Adminsitratie al Romgaz Medias (SNG), producatorul national de gaze, detinut de statul roman in proportie de 70%, l-a desemnat pe Andrei Bobar in functia de director economic al companiei. Andrei Bobar a fost numit in functie pe o perioada determinata, pentru o perioada de trei ani, pana la data de 02 noiembrie 2021, arata un raport publicat miercuri pe site-ul Bursei de Valori Bucuresti. Potrivit rapotrului Consiliului de administratie, mandatul incepe din data de 28.08.2018 pana la data de 02.11.2021, iar in cadrul sedintei a fost aprobat contractul de mandat al directorului economic, contract care a fost ulterior semnat de ambele parti. La inceputul lunii, Andrei Bobar, a refuzat sa ocupe in continuare aceasta pozitie pentru o perioada determinata de patru luni. "Consiliul de Administratie al SNGN Romgaz SA, intrunit in sedinta din data de 27 iulie 2018, a numit pe dl. Andrei Bobar in functia de director economic al societatii, potrivit art. 642 alin. 1 din OUG nr 109/2011, pe o perioada de 4 luni. In data de 6 august 2018, dl Andrei Bobar a comunicat SNGN Romgaz SA faptul ca nu accepta mandatul de 4 luni acordat de Consiliul de Administratie al SNGN Romgaz S.A. in 27 iulie 2018", anuntau oficialii Romgaz. Conform CV-ului lui Andrei Bobar, disponibil pe site-ul companiei Romgaz, acesta a fost directorul econoic companiei in 2016, dar a mai lucrat pentru Romgaz si in perioada 2013-2014. Apoi a activat in cadrul companiei de gaze Amromco Energy, tot in domeniul economic-financiar. Compania Romgaz, producator si furnizor de gaze naturale din Romania, este admisa la tranzactionare pe piata Bursei de Valori din Bucuresti si a Bursei din Londra (LSE). Actionar principal este statul roman cu o participatie de 70%. Romgaz face cercetare geologica in scopul descoperirii de noi zacaminte gazeifere, produce gaz metan prin exploatarea zacamintelor din portofoliul companiei, depoziteaza subteran gaze naturale, efectueaza interventii, reparatii capitale si operatii speciale la sonde si asigura servicii profesioniste de transport tehnologic.