Romgaz (SNG), pariu pe liberalizarea pretului la gaze - 22 octombrie 2013
Potentialul actiunilor Romgaz vine din liberalizarea pretului la gazele naturale din productia interna si alinierea la preturile de pe piata europeana. Altfel spus, o crestere a pretului la gaze va influenta pozitiv profitul companiei si indirect evolutia actiunilor pe bursa. Romania s-a angajat sa realizeze o liberalizare totala a pretului gazelor din productia interna precum si a preturilor clientilor finali. In februarie, guvernul a demarat punerea in aplicare a unui plan de dereglementare a preturilor la gaze prin cresterea preturilor gazelor cu 5% pentru clientii noncasnici.WikiZF: Profilul companiei Romgaz Conform planului, dereglementarea totala a pretului se va realiza pana la data de 1 octombrie 2014 pentru clientii noncasnici si pana la 1 octombrie 2018 pentru clientii casnici. Pentru clientii noncasnici, pretul gazelor naturale din productia interna va creste de la 49 lei/MWh incepand cu 1 februarie 2013 pana la 119 lei/MWh la 1 octombrie 2014. Pentru clientii casnici, pretul va inregistra o crestere de la 45,7 lei/MWh la data de 31 decembrie 2012 pana la 119 lei/MWh la data de 1 octombrie 2018.Anul trecut, Romgaz a vandut gaze la pretul de 495 de lei pe mia de metri cubi, insa, conform calendarului de liberalizare, pretul ar trebui sa ajunga la 1.000 de lei pe mia de metri cubi pana in octombrie anul viitor. Aceasta va urca afacerile si profitul Romgaz, chiar daca statul va taxa cu 60% profiturile obtinute de producatorii locali (Romgaz si Petrom) din cresterea pretului gazelor. Romgaz detine rezerve de gaze dovedite si probabile de 75,3 mld. metri cubi. La un pret de 1.000 de lei pe mia de metri cubi, Romgaz ar putea obtine venituri de 17 mld. euro din vanzarea acestor gaze si profituri de peste 5,2 mld. euro, conform calculelor ZF. Romgaz este cel mai mare producator si furnizor de gaze naturale din Romania. In 2012, Romgaz a produs 5,66 miliarde metri cubi de gaze naturale si, potrivit ANRE, avea o cota de piata de 50,12% din vanzarile de gaze naturale din productia interna. Productia de gaze a companiei a ramas relativ constanta in primul semestru la aproximativ 2,8 mld. metri cubi. La 30 iunie 2013, societatea detinea rezerve dovedite nete de 62,1 mld. metri cubi de gaze si rezerve probabile nete de 13,2 mld. metri cubi, valoarea cumulata a acestora fiind de circa 17 mld. euro. Punctul slab al Romgaz este absenta unor descoperiri noi semnificative de gaze prin care sa-si refaca rezervele, in conditiile in care rezervele actuale ii mai ajung pentru circa 13 ani, la o cantitate extrasa de 5,7 mld. metri cubi pe an. Pentru a-si reface rezervele, Romgaz ar trebui sa investeasca mai mult in explorare sau in achizitia unor perimetre noi, ceea ce ar insemna ca rata de distributie a dividendelor sa scada in urmatorii an.