Romgaz s-a inteles cu ExxonMobil pentru gazele din Marea Neagra - 27 octombrie 2021

De la TradeVille.ro wiki

Producătorul de gaze naturale Romgaz, controlat de statul român prin Ministerul Energiei, și gigantul petrolier american ExxonMobil au finalizat negocierile de preluare integrală a sucursalei românești a ExxonMobil, care deține 50% din drepturile aferente concesiunii perimetrului offshore de gaze naturale Neptun Deep din Marea Neagră. De ce este important: Compania-mamă austriacă OMV AG se pregătește să adopte anul viitor o decizie finală de investiție în proiectul Neptun Deep, fiind încurajată de evoluția din România, unde Guvernul pare decis să declanșeze procedura parlamentară de modificare a Legii offshore, iar Romgaz a depus o ofertă angajantă pentru achiziționarea filialei ExxonMobil care deține 50% din proiect. Mai este interesant: Dacă va fi adoptată o decizie favorabilă de investiție în proiectul Neptun Deep, OMV va analiza renunțarea la exercitarea opțiunii pentru achiziționarea unei participații de 24,9% din proiectul Gazprom destinat dezvoltării blocurilor 4 și 5 ale formațiunii Achimov, parte a zăcământului de gaze Uregoy din Siberia. Astfel, Romgaz și ExxonMobil Romania au semnat, în iunie, un acord prin care vânzătorul acorda Romgaz un drept de exclusivitate pe o perioadă de 4 luni (până la 15 octombrie 2021) cu privire la negocierile de achiziție a tuturor acțiunilor reprezentând 100% din capitalul social al ExxonMobil Exploration and Production Romania Limited, ce deține 50% din drepturile dobândite și obligațiile asumate prin Acordul de concesiune pentru explorare, dezvoltare și exploatare petrolieră în perimetrul XIX Neptun Zona de Apă Adâncă. Acordul a fost ulterior prelungit cu o lună. Acum, Romgaz și ExxonMobil Romania au finalizat negocierile exclusive și au ajuns la un acord cu privire la termenii și condițiile aferente achiziției. Condiționat de obținerea unor aprobări și de îndeplinirea condițiilor suspensive prevăzute de contractul de vânzare-cumpărare, se estimează că tranzacția va fi finalizată în primul trimestru din 2022. În aprilie, Romgaz a primit un prim răspuns la oferta fermă de preluare a subsidiarei românești a ExxonMobil, a anunțat, la Profit Piața de Capital.forum, directorul economic al Romgaz, Răzvan Popescu. Anterior, oficialii companiei românești de stat transmiseseră că Romgaz este pregătită să preia Exxon România, iar modalitatea de finanțare a achiziției și a ulterioarei dezvoltări a proiectului Neptun Deep va fi una mixtă, formată din surse proprii și surse atrase, care vor consta cel mai probabil într-un credit bancar sindicalizat și într-o emisiune externă de obligațiuni, apetitul pieței pentru finanțarea acestui proiect fiind neașteptat de mare. Dacă Romgaz va reuși tranzacția, operarea perimetrului va fi realizată de către celălalt partener la concesiune, OMV Petrom. Vicepreședintele Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), Zoltan Nagy-Bege, a declarat recent că, dacă exploatarea gazelor din Marea Neagră nu începe în următorii 2-3 ani, acestea vor rămâne definitiv îngropate sub apele mării. “Nu ne permitem luxul să amânăm investițiile în exploatarea gazelor din Marea Neagră, impactul asupra economiei ar fi uriaș. Predicția mea este că dacă nu începem exploatarea în 2, maximum 3 ani, nu va exista niciodată o producție de gaze în partea românească a Mării Negre", a spus oficialul ANRE, la o dezbatere organizată de Consiliul Investitorilor Străini.